Amenzi de peste 20.000 de lei pentru hotelurile și pensiunile care nu vor avea grijă de bunurile turiștilor

Potrivit unui proiect de act normativ care ar putea fi adoptat curând de Executiv, operatorii economici din domeniul turismului vor trebui să-și informeze corect și complet clienții. Pe lângă obligația de informare, aceștia vor trebui să-și protejeze turiștii, să aibă grijă de bunurile lor, dar și să le asigure uneori servicii medicale și salvare acvatică, dacă au piscine.

Fiecare operator economic autorizat în domeniul turismului va avea anumite obligații în legătură cu turiștii săi, potrivit Proiectului Legii turismului, repus în dezbatere la Ministerul Turismului, cu ceva modificări față de varianta inițial publicată, în urmă cu peste un an. Documentul ar putea fi adoptat de Executiv chiar luna aceasta, dar el va ajunge apoi în Parlament, pentru dezbatere și vot în fiecare Cameră, va trebui aprobat și publicat în Monitorul Oficial ca să intre în vigoare.

În primul rând, hotelurile și pensiunile vor trebui să informeze corect, complet, clar și adecvat turiștii cu privire la oferta turistică și la serviciile pe care le prestează. Practic, nu va conta care va fi modalitatea de informare, potrivit proiectului, atâta timp cât aceasta se va face. Pentru încălcarea obligației de informare, operatorii vor putea primi sancțiuni între 10 și 15 puncte-amendă (adică între 19.000 și 28.500 de lei amendă). În proiect, punctul-amendă e calculat la valoarea unui salariu minim brut.

Operatorii vor trebui să protejeze turistul atât în incinta hotelului, cât și în timpul cât acesta e plecat în excursiile oferite de respectivul operator, conform normelor pentru ghizii de turism. De asemenea, le va reveni și obligația să protejeze bunurile turiştilor aflate în structurile de primire turistică administrate, depuse spre  păstrare în case de valori sau încăperi special amenajate, împotriva deteriorării  sau furtului şi să garanteze despăgubirea acestora în cazul apariţiei unor prejudicii, prin asigurarea la societăţi de asigurare”, conform actului în dezbatere. Pentru neîndeplinirea acestor obligații, operatorii vor putea fi sancționați  cu valori între 10 și 15 puncte-amendă (adică între 19.000 și 28.500 de lei).

Sancțiuni între patru și opt puncte-amendă (adică între 7.600 și 15.200 de lei) cei care nu informează turiștii cu privire la regulile de apărare împotriva incendiilor pe care trebuie să le respecte, precum și cu privire la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență.

Atenție! Proiectul de lege NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să treacă de Executiv, să fie adoptat de Parlament, aprobat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial.

avocatnet.ro