Reportaj etnofotografic ”Comunități din Valea Jiului”, la Muzeul Țăranului Român de la București

Expoziția de fotografie intitulată ”Comunități din Valea Jiului”, un reportaj etnofotografic realizat de sociologul și artistul fotograf Ionesc Anastasescu va fi vernisată miercuri, 7 noiembrie 2018, ora 18,00 la sala Foaier a Muzeului Național al Țăranului Român de la București.

Expoziția conține fotografii realizate de Ionel Anastasescu, sociolog și fotograf din Valea Jiului pasionat de cultura țărănească a momârlanilor (țăranii jieni), pe care o surprinde sub forma unor „reportaje etnofotografice”. Curatorii expoziției sunt: Maria Mateoniu-Micu, Ana Pascu, Rodica Marinescu

”Extrem de comunicativ și prietenos, Ionel Anastasescu reușește să-și aproprieze în mod simbolic o lume pe cale de dispariție, prezentând-o contemporanilor ca semn al unei persistențe în cadre tradiționale. Fotografiile sale sunt pe cât de valoroase din punct de vedere documentar, surprinzând viața momârlanilor ca atare, pe atât de prețioase ca aport personal, conținând perspectiva autorului – de privitor iremediabil atașat de viața satului. Prin cercetări aprofundate, aflându-se în mijlocul evenimentelor locale de ani de zile, fotograful Ionel Anastasescu a dobândit o cunoaștere minuțioasă a zonei și a oamenilor, pe care îi surprinde în momente de odihnă și de sărbătoare, în atitudini pline de naturalețe, sugerând firescul vieții lor, odihna și truda, bucuria și tristețea, atmosfera de sărbătoare”, se arată în comunicatul de promovare a evenimentului,

Organizatorii evenimentului apreciază că fotografiile care vor fi expuse la Muzeul Național al Țăranului Român au darul să convingă publicul vizitator de potențialul natural și cultural pe care Valea Jiului îl deține, dincolo de problemele socio-economice reale cu care această regiune se confruntă de mulți ani. ”Valea Jiului este cu mult mai mult decât o regiune a minelor închise, în criză economică și demografică sau leagănul mineriadelor care au umbrit istoria anilor ’90. Înconjurată de munții Șureanu, Parâng, Vâlcan și Retezat, Valea Jiului este o regiune cu un potențial turistic de necontestat. Este, totodată, un ținut paradoxal, populat atât de comunități de țărani cu o cultură tradițională bine păstrată, cât și de comunități multietnice și multiculturale de mineri, veniți din exterior, care s-au potențat și influențat reciproc pe parcursul a mai bine de un secol și jumătate de istorie comună”, se mai arată în comunicatul de promovare a expoziției.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Foaier a MNȚR până pe 2 decembrie 2018, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Lunea este închis.

Intrarea este liberă.