Încă un pas pentru termocentrala pe gaze de la Mintia

Romagaz a încheiat studiul prefezabilitate pentru acest proiect, iar investiția ar putea deveni realitate până în 2023.

Potrivit conducerii companiei a fost lansată licitaţia pentru studiul de fezabilitate tehnic şi conceptual. „Mi-aş dori să începem fizic acest proiect în anul 2019. Chiar dacă proiectul ar începe în ianuarie – mijlocul anului 2020, termenul de finalizare pe care l-am făcut împreună cu specialiştii ar fi 31 august 2023”, a precizat şeful Romgaz în cadrul unui eveniment dedicat împlinirii a cinci ani de la listarea companiei la Bursa de Valori Bucureşti, sub simbolul SNG. Producătorul naţional de gaze și-a anunțat intenția de cnstruire a unei noi centrale electrice la Mintia-Deva, încă din prima parte a acestui an. Centrala ar putea folosi o parte din gazele din Marea Neagră, pentru a produce electricitate, dat fiind faptul că prin zonă va trece şi gazoductul BRUA. La Deva există deja o termocentrală unde se utilizează huilă extrasă din Valea Jiului.

[slideshow_deploy id=’19661′]