Cinstiți ”Ziua Națională a României”! Arborați Drapelul!

Simbol al luptei poporului român pentru libertate, Drapelul Naţional aminteşte fiecărui cetăţean român datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României.

Având în vedere că se apropie ”Ziua Națională a României”, la 1 decembrie 2018, reamintim obligativitatea respectării prevederilor legale, în speţă ale Legii nr. 75/1994 din 16 iulie 1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, precum şi ale Hotărârii de Guvern nr. 1157/2001 privind aprobarea normelor privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, actualizate, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, drapelul României poate fi arborat și de persoane fizice la domiciliul sau reședința lor. Cetățenii sunt datori să manifeste respect față de drapelul și imnul național al României și să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Totodată, aceștia sunt invitați să participe la toate manifestările organizate de administrația locală cu prilejul ”Zilei Naționale a României”, oferind, ca de fiecare dată, un exemplu de civism și conștiință de neam.

Cinstiți ”Ziua Națională a României”! Arborați Drapelul Național!

NORME din 21 noiembrie 2001 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.153 din 21 noiembrie 2001

Art. 4
(1)Este obligatorie arborarea drapelului României pe perioada sărbătoririi unor evenimente deosebite sau pe durata desfăşurării unor ceremonii, cum ar fi:
a)Ziua naţională a României, Ziua drapelului naţional, Ziua imnului naţional al României şi alte sărbători naţionale, în locurile publice stabilite de autorităţile administraţiei publice locale;
b)festivităţi şi ceremonii oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, în locurile unde acestea se desfăşoară;
c)vizite oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, precum şi de înalte personalităţi politice reprezentând principalele organisme internaţionale, interguvernamentale, pe traseele de deplasare a personalităţilor respective;
d)ceremonii militare, conform regulamentelor militare;
e)competiţii sportive pe stadioane şi alte baze sportive;
f)în timpul campaniilor electorale şi pe durata alegerilor, la sediul birourilor, comisiilor electorale şi al secţiilor de votare;
g)alte evenimente deosebite.
(2)În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) şi f) primarii vor organiza acţiuni pentru popularizarea evenimentelor respective şi pentru determinarea cetăţenilor să arboreze drapelul României la domiciliul sau la reşedinţa acestora.

[slideshow_deploy id=’13835′]