Vulcanul redevine sâmbătă, 8 decembrie, capitala folkului românesc

O nouă ediție a Festivalului regional de muzică folk va fi organizată la Vulcan, în data de 8 decembrie 2018, într-un festival maraton care se va derula pe parcursul întregii zile.

Evenimentul, intitulat ”Te salut, generație-n blugi !” a ajuns la cea de-a VI-a ediție. Pornit la inițiativa profesorului Dana Tacea de la Școala Gimnazială nr. 5 din Vulcan, concursul s-a dorit de la bun început a fi un tribut adus poetului Adrian Păunescu, cel care a dus folkul românesc pe cele mai înalte culmi ale gloriei artistice din țara noastră. ”Festivalul regional de muzică folk „Te salut, generație în blugi!” (in memoriam Adrian Păunescu), aflat la ediția a VI-a, și-a propus promovarea muzicii folk în rândul tinerei generații, afirmarea, cunoaşterea, educația prin intermediul literaturii și muzicii, precum şi stimularea potenţialului artistic al elevilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal”, spune prof. Dana Tacea.

În timp, amploarea evenimentului de la Vulcan a crescut, festivalul ”Te salut, generație-n blugi !” devenind de la un simplu concurs local, unul dintre cele mai apreciate festivaluri de gen din România. Câteva zeci de concurenți vor evolua și la ediția din acest an a festivalului-concurs, pe scena de la Cinema Luceafărul din Vulcan, în fața unui juriu din care nu vor lipsi nume cu rezonanță ale folkului românesc din Valea Jiului, precum Cătălin Stepa sau Florin Paul Camen. De asemenea, organizatorii au invitat la acest concert maraton de muzică și poezie o serie de artiști valoroși precum Răzvan Krivach, Ionuț Mangu sau Jul Baldovion, dar și laureați ai edițiilor precedente, deveniți între timp folkiști apreciați, precum Călin Tacea, Marina Cioacă, Cătălin Florea sau Andreei Șchiopu.

Ediția a VI-a a festivalului de folk ”Te salut, generație-n blugi !” de la Vulcan va avea loc la Cinema Luceafărul, pe 8 decembrie 2018, începând cu ora 10,00. Intrarea este liberă și binevenită pentru toți cei care îndrăgesc muzica și poezia românească de cea mai bună calitate.

Foto: Arhiva – laureații ediției 2017

[slideshow_deploy id=’27028′]