Şoferii vor putea fi amendaţi pe baza înregistrărilor video primite de la participanţii la trafic – PROIECT

Şoferii vor putea fi amendaţi pe baza înregistrărilor video primite de la participanţii la trafic, potrivit unui proiect de lege depus joi în Parlament.

Inițiatorul proiectului de lege, deputatul USR Mihai Botez, le transmite șoferilor ca, până când proiectul va ajunge în dezbatere în comisiile de specialitate din Senat, să caute camere de bord și să și le monteze în mașină să vadă dacă chiar ar surprinde încălcări ale regulilor de circulație.

Proiectul de lege a fost depus joi, în Parlament, a anunțat, pe Facebook, inițiatorul acestuia, deputatul USR Mihai Botez.

Proiectul le dă posibilitatea polițiștilor să constate contravenții și pe baza probelor video trimise de participanții la trafic, iar probele ar trebui încărcate pe un site al Poliției însoțite de o declarație pe proprie răspundere a celui care face sesizarea, care dacă declară în fals, va primi amendă.

„Nu ne facem bine dacă nu vom și depune eforturi în acest sens, atât noi ca participanți la trafic, dar și autoritățile în implementarea corectă a acestei inițiative. Franța, Anglia și Canada au sistem similare implementate și funcționează. Noi putem găsi tot felul de motive pentru care nu ar funcționa și la noi, dar dacă vrem să evoluăm trebuie să facem eforturi”, a afirmat inițiatorul.

România este statul membru al Uniunii Europene cu cea mai ridicată rată a accidentelor mortale pe șosele.

economica.net