sâmbătă, decembrie 15th, 2018

 

Bilanțul economic pe 2018 al Apa Serv confirmă stabilitatea financiară a acestuia

Potrivit indicatorilor financiari-contabili, prezentați în conferința de bilanț de șeful Departamentului Economic al Apa Serv Valea Jiului, ec. Roxana Benke, anul 2018 se încheie din nou în mod favorabil pentru operatorul de apă și canalizare din regiunea Văii Jiului. În opinia acesteia, rezultatele obținute reflectă eforturile depuse de societate pentru îndeplinirea responsabilităților operaționale, financiare și contractuale. Concret, din punct de vedere economico – financiar în anul 2018 Apa Serv a realizat următoarele rezultate: creanțele restante au scăzut cu 400 mii lei; rata lichidității generale a crescut de la 4,12% (câtCItește mai departe


Primăria Petroșani îl premiază pe sportivul Avram Iancu cu 4000 de lei

Potrivit unei inițiative a primarului Tiberiu Iacob Ridzi, lansată spre dezbatere și aprobare în ședința Consiliului local al municipiului Petroșani din 19 decembrie, sportivului Marius Avram Iancu – Cetățean de onoare al municipiului Petroșani, urmează să-i fie atribuit un premiu în sumă de 4000 de lei din partea autorităților locale de la Petroșani. Premiul vine, în opinia primarului municipiului Petroșani, ca o recompensă pentru perseverența lui Avram Iancu în derularea unui proiect ambițios dus la bun sfârșit în acest an. ”Avram Iancu este unul dintre sportivii de mare valoare aiCItește mai departe


Starea drumurilor județene astăzi, 15 decembrie 2018

Potrivit Dispeceratului pentru Drumuri Județene Hunedoara în dimineața zilei de 15 decembrie 2018, starea drumurilor din aria de responsabilitate a acestuia este relativ bună. Pe toate drumurile județene se circulă în condiții de iarnă, dar, deocamdată, nu sunt probleme deosebite sau blocaje. Zăpada este afânată și tocmai de aceea se recomandă mare atenție la codus, deoarece este risc de derapaj. Până la această oră, Dispeceratul Drumuri Județene a primit solicitări pentru intervenții pe drumurile județene aflate pe teritoriul comunelor Ghelari, Peștișu Mic, Brănișca, Bătrâna, Rapolt, și spre Săcărâmb. Drumarii acționeazăCItește mai departe


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU DOUĂ ZILE, SISTĂRI DE APĂ LA BUCEȘ VULCAN

Se sistează furnizarea apei potabile în:  LOCALITATEA: Buces Vulcan DATA: 15.12.2018 ora 20:00 -16.12.2018,ora 08:00 MOTIVUL: Debit de apa scazut datorita avariei in retea ne depistata. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’36590′]


Noul operator al serviciilor de colectare a deșeurilor din zona 3 Centru HD și-a prezentat utilajele cu care va acționa

Operatorul care a câștigat licitația privind execuția contractului de delegare a serviciilor de salubrizare din zona de colectare 3 Centru a județului Hunedoara, SC Brai-Cătă SRL, și-a prezentat vineri, 14 decembrie, flota cu care va acționa în aria de responsabilitate. La eveniment au participat reprezentanți ai ADI Deșeuri, ai municipalităților care vor fi deservite și a Consiliului județean Hunedoara. Din partea CJH, la acest eveniment a fost prezent administratorul public Costel Avram. ”Am fost prezent la acest eveniment, alături de colegii de la ADI Deșeuri. Mă bucur să constat că flotaCItește mai departe


Avertisment al DDJ HD / Mai multe sectoare de drumuri județene sunt închise pe timpul iernii

Dispeceratul Drumuri județene al Consiliului județean Hunedoara informează că, potrivit une decizii adoptate încă din luna octombrie,  în timpul iernii o serie de tronsoane de drum județean sunt închise și, în consecință, pe acestea nu se acționează cu utilajele de deszăpezire. ”Este vorba de tronsoane care nu prezintă siguranță pentru traficul rutier, situate, de regulă, între versanți înalți unde există riscul producerii de avalanșe în cazul unor ninsori abundente. În alte cazuri, porțiunile de drum închise sunt de pământ, prezintă degradări accentuate și sunt greu accesibile și în restul anului”,CItește mai departe