Start la înscrieri pentru ediția 2019 a ”Parângul Night Challange”

Inițiat de apreciatul sportiv din Valea Jiului, Avram Iancu și Asociația Sportivă Bike & Run Petrosani, condusă de acesta, concursul ”Parângul Night Challange” se pregătește pentru al șaselea an consecutiv.  Împreună cu sponsorii, colaboratorii și toti cei implicați în oganizarea acestui concurs de anduranță, Avram Iancu vă invită să cuceriți Vârful Parangul Mic aflat la 2017 m altitudine, în alergare pe timp de noapte.

Evenimentul va avea loc în data de 16 februarie 2019 în stațiunea turistică Parâng din Petroșani-Valea Jiului, dar înscrierile debutează chiar astăzi, doritorii având la dispoziție în acest sens, situl dedicat al competiției: http://parangulnight.bike-run-petrosani.ro 

Organizatorii informează că pentru campionii ediție precedente, înscrierea este gratuită, iar pentru ceilalți competitori taxa de înscriere este de 70 de lei (pentru plata anticipată, până la data de 12.02.2019), respectiv 90 de lei (la fața locului, în ziua concursului).

Miza acestei competiții este însă și ea una ridicată, pe lângă frumusețea unei întreceri speciale, în condiții speciale, organizatorii punând la bătaie premii în valoare totală de 10.000 de lei, la care se adaugă un bonus special de 2000 de lei pentru stabilirea unui eventual nou record de cursă.

”Iată-ne ajunşi la EDIŢIA cu numărul VI. Vârful Parângul Mic, aflat la peste 2000 de metri altitudine îşi lansează din nou provocarea atât alergătorilor cât şi schiorilor. Mirajul luminiţelor aprinse în noapte, socializarea între iubitorii sporturilor montane, anunţă adunarea. Cartierul general al cursei va fi la Hotel Rusu. Vă aşteptam cu drag!”, spune Avram Iancu, organizatorul principal al evenimentului.

Toate detaliile ediției 2019 a concursului ”Parâng Night Challange” le găsiți consultând fiecare secțiune a site-ului competiției.