Lăcătușul Anton Stoica, angajatul anului 2018 la Apa Serv Valea Jiului

Odată cu încheierea unui nou an calendaristic, având în vedere impactul programului ”Angajatul lunii” și ”Colectivul lunii” în rândul salariaților,  conducerea Apa Serv Valea Jiului a luat decizia de a desemna și un ”Angajat al anului 2018”.

În urma analizei efectuate, în acest sens, de echipa managerială, cel mai bun salariat de la Apa Serv în anul 2018 a fost desemnat Anton Stoica. Acesta este lăcătuș mecanic în cadrul Stației de tratare a apei Zănoaga, din anul 2010, iar în cadrul Apa Serv Valea Jiului este angajat din 1995, fiind totodată unul dintre angajații model ai ASVJ, cu 24 de ani vechime în cadrul societății și aproape 30 de ani vechime în muncă.

”Anton Stoica lucrează la Stația de tratate a apei de la Zănoaga, stație care are în componență două captări pe doi versanți din Munții Parâng, respectiv captarea Polatiște și captarea Izvorul, fiecare aflându-se la circa 10 km distanță de stația de la Zănoaga. Practic, în fiecare început și sfârșit de an, alimentarea cu apă potabilă a stației Zănoaga și de aici, mai departe, a locuitorilor din zona de Sud a Petroșaniului depinde de munca salariatului nostru care trebuie să curețe prizele de captare, parcurgând zi de zi, pe jos, în condiții de iarnă, drumul spre cele două captări. De altfel, a intrat deja în folclorul nostru din fiecare iarnă, zicala potrivit căreia dacă a ajuns Anton la captările stației Zănoaga, atunci poate să vină, fără emoții pentru noi, gerul și zăpada. Pentru toate aceste motive, am găsit de cuviință să-i mulțumim lui Anton Stoica pentru dedicația cu care-și desfășoară activitatea, conferindu-i acest titlu de angajat al anului, pe care-l merită cu prisosință”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al ASVJ.

Succesul programului de fidelizare al salariaților, inițiat în urmă cu doi ani de echipa managerială a operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, a determinat conducerea ASVJ să decidă continuarea acestui program și în anul 2019.

[slideshow_deploy id=’27126′]