Schimbare în conducerea Universității din Petroșani

Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin a luat astăzi decizia de a-l demite pe prof.univ.dr.ing. Eduard Edelhauser din funcția de prorector. De asemenea, rectorul Universtății din Petroșani a decis ca postul de prorector pe probleme de management universitar, proiecte europene și internaționale să fie ocupat, tot de astăzi, de către conf.univ.dr.ing. Ilie Uțu.

Cele două decizii au fost avizate astăzi și în cadrul Senatului Universitar, cu un vot majoritar de peste 50%, exprimat în mod secret de către membri forului legislativ al instituției de învățământ superior din Valea Jiului.

Potrivit rectorului Universității din Petroșani, fostului prorector i se reproșează mai multe abateri, considerate a fi incompatibile cu poziția de conducere din cadrul Universității din Petroșani. Astfel, lui Eduard Edelhauser i se reproșează că a promovat în spațiul public informații cu caracter confidențial, respectiv o informare cuprinzând aspecte și detalii cu caracter confidențial din activitatea Universității, prin intermediul platformei de socializare facebook. De asemenea, fostului prorector i se reproșează faptul că ar fi semnat o serie de documente în numele Universității din Petroșani, fără a fi abilitat în acest sens de către Rector. În plus, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin îl acuză pe fostul prorector că, în repetate ocazii și în diverse medii colegiale și chiar publice a folosit un limbaj ”colorat” la adresa sa, fapt considerat inadecvat cu poziția de membru în conducerea instituției academice din Valea Jiului.

Prof.univ.dr.ing. Eduard Edelhauser nu a negat unele acuzații, însă și-a rezervat dreptul de a contesta decizia de astăzi a Senatului Universității din Petroșani, mai întâi la nivel local și ulterior, dacă va fi nevoie, la Ministerul Educației.

Noul prorector al Universității din Petroșani, conf.univ.dr.ing. Ilie Uțu, propus de rector, a fost de asemenea confirmat în funcție prin votul majoritar al Senatului. Conf.univ.dr.ing. Ilie Uțu are 57 de ani, este cadru didactic la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică a UPET din 1990, până în prezent fiind prodecan al Facultății și membru în Departamentul Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrica si Energetică.



« (Știre anterioară)