”Serbările zăpezii” vin în februarie și martie la Straja

A doua parte a sezonului turistic de iarnă și debutul vacanței intersemestriale a elevilor aduc și startul evenimentelor competiționale și de divertisment organizate de administratorii domeniului schiabil din stațiunea Straja Lupeni.

Seria evenimentelor de acest fel începe luni, 4 februarie, cu o nouă ediție a „Festivalului oamenilor de zăpadă”. Dacă până acum acesta era organizat doar pe parcursul unei zile, în acest an organizatorii au decis ca participanţii să poată avea la dispoziţie aproape o săptămână pentru a-şi pune în operă imaginația și pentru a realiza cei mai originali oameni de zăpadă. Concursul este deschis tuturor celor interesați, de la mic la mare, și se va derula în perioada 4-9 februarie, ultima zi fiind și cea a jurizării, respectiv a premierii celor mai reușite creații.

Tot în vacanța intersemestrială, la Straja vor avea loc și alte două evenimente destinate, în primul rând, copiilor, este vorba despre ”Cupa Tabere Straja” la schi (programată pentru 8 februarie) și una din etapele naționale ale serbărilor zăpezii prilejute de turneul național ”Winter Tour” care străbate cele mai cunoscute stațiuni turistice de iarnă din România, la Straja evenimentul urmând să fi găzduit în 9 și 10 februarie. Tot un concurs de schi destinat în principal începătorilor va fi organizat în 23-24 februarie, pe pârtia ”Platoul Soarelui”, sub genericul unui cunoscut magazin de echipamente sportive.

Serbările zăpezii vor continua la Straja și în luna martie, primul eveniment de acest tip urmând să se desfășoare pe 2 Martie, când schiorii sunt așteptați pe pârtiile administrate de Comexim R Lupeni la tradiționala competiție ”Cupa Comexim la schi”.

Pentru data de 9 martie, la Straja sunt programate evenimente speciale reunite sub genericul ”Carnavalul zăpezii”, la care sportul și distracția se vor îmbina plăcut pentru toți iubitorii muntelui și pentru toți cei care apreciază Straja ca destinație turistică de iarnă.

Ca întotdeauna, finalul sezonului competițional pe pârtiile din Straja este dedicat uneia dintre cele mai apreciate competiții de schi din România, ”Cupa Veteranilor”, eveniment pentru care deja și-au anunțat prezența sute de schiori veterani din întreaga țară. Evenimentul va avea loc în perioada 15-17 martie.

În general, evenimentele turistice și competiționale derulate la Straja în acest sezon de iarnă sunt organizate de proprietarii de cabane și administratorii pârtiilor, dar pentru o bună parte dintre acestea partener în organizare și finanțare este și Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni. Spre exemplu, numai pentru ”Cupa Veteranilor” la schi, ediția 2019, Consiliul local al municipiului Lupeni a aprobat un proiect de hotărâre inițiat de primarul Lucian Resmeriță, prin care evenimentul urmează a fi susținut financiar de administrația locală cu suma de 10.000 de lei.

Dincolo de programul anunțat al evenimentelor din Straja, nu este exclus ca aici să aibă loc, în toată perioada care a mai rămas până la finalul acestui nou sezon, catalogat deja drept excelent, să mai fie organizate și alte evenimente de acest tip, spre bucuria turiștilor care vin aici în număr din ce în ce mai mare.