Titluri de stat lansate pentru populație. Statul oferă chiar și 5% dobândă neimpozabilă

Noi titluri de stat sunt lansate luni de Ministerul Finanțelor Publice pentru populație. Acestea au dobânzi de 4%, 4,5% sau 5%, în funcție de data scadenței și, foarte important pentru cei care decid să împrumute statul, dobânzile nu se impozitează.

Titlurile de stat Tezaur au scadenţele la 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile, iar titlurile de stat pot fi cumpărate între 4 şi 22 februarie 2019 de la unităţile Trezoreriei Statului şi între 4 şi 21 februarie 2019 prin reţeaua de oficii poştale ale Poştei Române, din mediul urban, şi până în 20 februarie 2019 la cele din mediul rural, se arată într-un comunicat al MFP, preluat de Agerpres.

Titlurile de stat Tezaur au scadenţele la 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile, iar titlurile de stat pot fi cumpărate între 4 şi 22 februarie 2019 de la unităţile Trezoreriei Statului şi între 4 şi 21 februarie 2019 prin reţeaua de oficii poştale ale Poştei Române, din mediul urban, şi până în 20 februarie 2019 la cele din mediul rural, se arată într-un comunicat al MFP, preluat de Agerpres. Pot cumpăra titluri de stat persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate. „Titlurile de stat care sunt lansate în data de 4 februarie 2019 sunt în formă dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă această calitate. Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturităţile vor fi stabilite în funcţie interesul manifestat de investitori”, precizează ministerul.

libertatea.ro