Șoferii fără asigurare RCA ar putea fi identificați în trafic prin camerele video care urmăresc plata rovinietei

Șoferii care nu au asigurare RCA ar putea fi identificați în trafic prin intermediul camerelor CNAIR, prin care se verifică plata rovinietei, a afirmat, marți, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară Cristian Roșu, la un eveniment de specialitate.

”Este o idee pe care am preluat-o, nu îmi aparține, nu am drepturi de autor. Am preluat-o și este o idee interesantă pe care ar trebui să o discutăm cu CNAIR, pentru a încerca să vedem în ce măsură există posibilitatea și tehnică și de realizat tehnic, astfel încât, odată cu citirea numerelor mașinilor și identificarea lipsei rovinietei, să se facă o matchuire cu bazele de date, astfel încât să se identifice și mașinile neasigurate prin asigurarea obligatorie RCA”, a spus Cristian Roșu.

Prezent la eveniment, directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a afirmat că din punct de vedere tehnic se poate realiza un astfel de proiect, însă există multe ‘sensibilități’ în zona supravegherii și trebuie încheiat un protocol cu asigurătorii.

”Din punct de vedere tehnic, se poate. Aș vrea însă să înțelegeți un context: în jurul camerei există trei actori importanți. Este CNAIR-ul, care urmărește dacă s-a plătit sau nu s-a plătit tariful de rovinietă sau peajul la Fetești, există Poliția, care are baza de date, și există conexiunea realizată prin STS”, a precizat Neaga.

Valoarea totală a primelor brute subscrise în primele 9 luni din 2018 de cele 29 de societăți de asigurare active a fost de 7,47 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 2% față de aceeași perioadă a anului 2017. Asigurările de răspundere civilă auto (RCA), cu un volum de prime brute subscrise de 2,69 miliarde lei, au continuat să dețină ponderea principală – 46% – în totalul de prime brute subscrise pentru asigurările generale. Însă, în cazul acestor asigurări, s-a înregistrat o scădere a volumului de prime brute subscrise cu 6% față de primele 9 luni ale anului precedent, dar numărul contractelor de asigurare încheiate a crescut (6.093.155 față de 5.643.732). (Z.U.)

Sursa: agerpres.ro

[slideshow_deploy id=’20328′]