Guvernul a adoptat Normele de aplicare a Legii diminuării risipei alimentare. În ce condiții pot fi donate alimentele

Guvernul a adoptat Normele de aplicare a Legii diminuării risipei alimentare, adoptată în 2016, care impune comercianților să doneze alimentele nevândute, cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea lor.

Conform actului normative adoptat de Executiv, și asociațiile și entitățile care vor primi donațiile de alimente în curs de expirare vor fi obligate să se înscrie la Ministerul Agriculturii. Legea nu a intrat în vigoare până acum, deoarece nu erau elaborate normele de aplicare.

Firmele care vor aplica măsurile de diminuare a risipei alimentare vor avea, obligatoriu, un sistem de monitorizare a produselor, iar planul de măsuri trebuie postat pe site-ul propriu până la data de 31 martie 2019.

Potrivit normelor, alimentele vor putea fi donate în ultimele 10 zile de valabilitate până la atingerea datei durabilității minimale, iar beneficiarii nu vor putea dona la rândul lor alimente decât consumatorului final, așa cum au fost recepționate de la operatorii donatori sau sub formă de alimente gătite/preparate/transformate, prin utilizarea acestor alimente în incinta cantinelor sociale sau a altor obiective de alimentație publică care funcționează în baza Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale. Unitățile de alimentație publică, de exemplu restaurante, cantine, cofetării, patiserii, case de comenzi, etc. vor putea dona alimente preparate/gătite către operatorii receptori și către consumatorii finali. În vederea includerii pe lista operatorilor receptori, organizațiile de profil vor cere Ministerului Agriculturii, în scris sau online, înscrierea, la care vor atașa copia documentului de înregistrare/autorizare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor.

Operatorii economici donatori vor beneficia de facilități fiscale în temeiul Codului Fiscal, prin deducerea cheltuielilor cu alimentele donate, din impozitul pe profit.

Fac excepţie de la donare produsele alimentare perisabile: sucuri de legume și fructe nepasteurizate, legume și fructe pre-tăiate, semințe germinate. Este interzisă donarea către consumatorul final a următoarelor alimente perisabile microbiologic de origine animală, respectiv carnea și organele proaspete provenite de la bovine, porcine, caprine, ovine, cabaline, păsări de curte, vânat sălbatic sau de crescătorie, carnea tocată, carnea preparată, laptele crud și produsele din lapte crud, peștele și produsele din pescuit proaspete, ouăle și produsele din ouă crude. Totuși, alimentele menționate pot fi donate către operatorii receptori de tipul cantinelor sociale sau a altor unități de alimentație publică, în vederea transformării acestora, fără întârziere nejustificată, în produs finit, destinat consumatorului final. De asemenea, sunt excluse de la donare băuturile alcoolice.

Sursa: legestart.ro

[slideshow_deploy id=’36591′]