Dezbaterile politice la Legea Bugetului aduc mai mulți bani pentru alocațiile copiilor

Dezbaterile parlamentare ale Legii Bugetului de Stat pentru anul 2019 au adus o serie de corecții documentului inițial, prezentat de Guvern în Parlament. Astfel, chiar dacă majoritatea amendamentelor depuse de opoziția politică au fost respinse atât în comisiile de specialitate, cât și la ședința de plen a Senatului și Camerei Deputaților, unul dintre amendamentele depuse de către deputatul liberal Robert Sigheartău a fost aprobat.

Amendamentul vizează creșterea alocațiilor lunare pentru copiii în vârstă de până la 2 ani, de la 200 de lei la 300 de lei, respectiv creșterea alocației de stat pentru copiii mai mari de 2 ani, de la 84 de lei la 150 de lei. Potrivit deciziei aprobate de Parlament, măsura trebuie să intre în vigoare de la 1 martie 2019.

”Am înregistrat o victorie uriașă a PNL în Parlament, unde a fost votat amendamentul de majorare a alocațiilor pentru copiii României. Felicitări inițiatorului amendamentului, colegul nostru Robert Sighiartău”, a declarat deputatul PNL Lucian Heiuș.

În același timp, printr-un comunicat de presă primit la redacție, PSD face o serie de precizări în legătură cu parcusul legislativ pe care trebuie să-l urmeze această decizie, pentru a putea intra în vigoare.  ”Alocațiile de stat pentru copii sunt prevazăte în Legea 61/1993, cu modificările și completările ulterioare, mai exact la articolul 3. Pentru majorarea alocațiilor de stat pentru copii este necesară modificarea acestei legi. Legea Bugetului stabilește doar bugete ale instituțiilor. Suma prevăzută inițial în proiectul de buget pentru anul 2019 pentru plata alocațiilor de stat pentru copii a fost de 4,05 miliarde lei. Așadar, pentru mărirea alocațiilor de stat pentru copii este necesară, ulterior adoptării bugetului, modificarea Legii 61/1993, care va fi făcută de Guvern prin OUG”, se arată în comunicatul PSD Hunedoara.

[slideshow_deploy id=’20328′]