Înscrierea în clasa pregătitoare 2019: A doua etapă de înscrieri va începe la 1 aprilie

În prima etapă, înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2019-2020 s-a făcut până la sfârșitul săptămânii trecute, a doua rundă de înscrieri urmând să înceapă, potrivit calendarului de înscrieri, lunea viitoare. În prima etapă, după cum anunță Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), au fost completate și depuse puțin peste 150.000 de cereri.

Prima dintre acestea s-a încheiat în 22 martie, iar cea de-a doua etapă de înscrieri la școală va începe pe 1 aprilie, respectiv lunea viitoare. În această etapă vor fi înscriși copiii ce nu au fost înmatriculați în prima etapă. În orice caz, niciunul dintre copiii pentru care s-au făcut cereri de înscriere nu va rămâne nerepartizat până la începerea școlii.

Astfel, potrivit calendarului stabilit de MEN, a doua etapă de înscrieri la școală va avea următoarea structură:

  • pe 1 aprilie se afișează la școli procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile;
  • în perioada 2 – 8 aprilie se pot depune cererile de înscriere la secretariatul școlii aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru a doua etapă;
  • în sfârșit, în data de 11 aprilie se vor afișa listele finale cu copiii înscriși.

După afișarea listelor cu copiii înscriși, în perioada 12 – 19 aprilie se vor rezolva cererile de înscriere pentru copiii care nu au fost înscriși nicăieri nici în a doua etapă. Oricum, niciun copil nu va rămâne neînscris în anul școlar 2019-2020.

Cum se face înscrierea și care sunt actele necesare

Completarea cererilor-tip pentru înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în prima etapă se poate face online sau direct la secretariatul școlilor. În această etapă, cererile se mai pot depune doar la școlile care mai au locuri disponibile pentru copii.

Astfel, în cererea de înscriere la școală a copilului, părinții vor trebui să indice, în ordine descrescătoare a preferințelor, cel mult trei școli la care vor să-și înscrie copilul și care mai au locuri disponibile. Apoi, în perioada 2 – 8 aprilie, părinții vor putea depune cererea (online sau direct la secretariat) la prima școală indicată în cerere.

Chiar dacă părinții optează pentru completarea online a cererii de înscriere la școală, ei vor fi nevoiți totuși să meargă până la școala la care au decis să-și înscrie copilul, pentru validarea cererii făcute online și pentru a mai depune și celelalte acte necesare înscrierii.

Actele necesare încrierii copiilor în clasa pregătitoare în a doua etapă sunt aceleași ca și în cazul primei etape. Mai exact, părinții vor trebui să depună, pe lângă cererea de înscriere, și o copie a actului de identitate propriu, precum şi o copie a certificatului de naştere al copilului.

În plus, atunci când este necesară evaluarea dezvoltării psihosomatice a copilului, părinţii trebuie să depună şi o copie a rezultatului pozitiv al acesteia. Evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a copilului s-a putut face până în data de 20 martie 2019.

Atenţie! Înscrierea copilului se poate face doar la o singură unitate de învăţământ.

Ce copii pot fi înscriși la școlă în acest an

În acest an, ca și în anteriorii, părinții sunt obligați, dacă cei mici împlinesc vârsta de șase ani până la data de 31 august 2019 inclusiv, să-i înscrie la clasa pregătitoare. Totuși, chiar și copiii ce împlinesc șase ani în perioada cuprinsă între 1 septembrie și 31 decembrie 2019 vor putea fi înscriși de părinți în clasa pregătitoare din acest an, dar doar dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare (evaluările au putut fi făcute în perioada 26 februarie – 20 martie 2019).

Cu alte cuvinte, dacă, în urma evaluărilor specialiștilor, copilul este considerat apt să meargă la școală, părinții îl pot înscrie. În caz contrar, copiii vor putea fi înscriși în grupa mare, la grădiniță.

Conform unui comunicat recent al MEN, în prima etapă de înscrieri în clasa pregătitoare au fost completate și depuse, la nivel național, 150.084 de cereri. Dintre aceste cereri, 128.703, adică 85,8% din totalul lor, au fost completate pentru copii cu vârsta de șase ani sau care împlinesc această vârstă până la 31 august 2019, iar 21.381, adică 14,2% din total, pentru copii care vor împlini vârsta de șase ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019.

Sursa: avocatnet.ro