Minivacanța comună de șase zile de Paște și 1 Mai în 2019. Când recuperează angajații ziua de 30 aprilie, declarată liberă

Pentru minivacanța comună de Paște și 1 Mai în 2019, angajații, îndeosebi cei care lucrează la stat, au primit încă o zi liberă în plus. Bugetarii vor avea liber și în ziua de 30 aprilie, cu scopul de a se face punte între zilele de Paște și liberul legat de 1 Mai. Dar când și cum se va recupera această zi liberă?

În luna aprilie 2019, salariații bugetari vor avea parte de o singură minivacanță, asta pentru că anul acesta Paștele și 1 Mai pică la o zi distanță. Aceștia, însă, vor recupera ziua declarată liberă de Guven. Modalitatea de recuperare va fi prelungirea zilnică a programului de lucru.

Guvernul a stabilit ca marti,30 aprilie 2019, sã fie zi liberã pentru salariatii din sectorul bugetar.Decizia a fost luată întrucât luni, 29 aprilie, e liber, fiind a doua zi de Paste, iar miercuri, 1 mai, e tot zi nelucrãtoare din punct de vedere legal

Ziua liberă de 30 aprilie, recuperată până la 31 mai

Bugetarii vor avea o minivacantã de 6 zile, de vineri, 26 aprilie, pânã joi, 2 mai. Bugetarii vor trebui însă sã recupereze ziua de 30 aprilie, astfel cã institutiile publice îsi vor prelungi timpul de lucru pânã la data de 31 mai.

Potrivit Ministerul Muncii“recuperarea capacitãtii de muncã a angajatilor, dar si stimularea turismului”. La ora actualã, legislatia prevede obligativitatea angajatorilor de a acorda liber salariatilor în zilele declarate nelucrãtoare, în afara unitãtilor sanitare sau în acele întreprinderi în care nu se poate întrerupe activitatea din cauza procesului tehnologic.

Sursa: a1.ro