Drumul județean Costești-Sarmizegetusa Regia a fost afectat de viituri. Primele măsuri au fost luate deja

Miercuri, 1 mai, reprezentantul Consiliului Județean Hunedoara, primarul comunei Orăștioara de Sus și reprezentanți ai Poliției Române, au luat primele măsuri după ce o viitură formată în urma ploilor abundente a afectat drumul spre Sarmizegetusa Regia.


DJ 705 A Costești-Sarmizegetusa Regia a fost afectat în 4 puncte de apele învolburate. Zonele afectate au fost semnalizate corespunzator, iar CJ Hunedoara va demara lucrările de reparații.
„Cu natura nu te poți pune! Am contactat deja reprezentanții firmei care execută lucrările de reparații și întreținere și vom începe de îndată intervențiile necesare. Pentru noi, siguranța turiștilor care vizitează cetatea Sarmizegetusa Regia primează și vom face tot ce este posibil pentru ca drumul să fie sigur”, a declarat Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.