marți, mai 14th, 2019

 

Noaptea Muzeelor la MCDR Deva / Programul complet al activităților

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, sub patronajul Consiliului Județean Hunedoara, organizează, sâmbătă 18 mai 2019, evenimentul național și internațional „Noaptea Muzeelor”, în trei dintre locațiile sale, respectiv: Deva (Palatul Magna Curia), Orăștie (Muzeul de Etnografie și Artă Populară), Brad (Muzeul de Istorie Locală și Etnografie). Deva: orele 16.00-02.00 Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva oferă în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”, un periplu istoric în „reverse-mode” prin timpurile în care castelul Magna Curia a reprezentat un element vizibil, de la perioada interbelică, perioada înființării „Muzeului Județean Deva”, până în timpurileCItește mai departe


”Centenarul I. D. Sîrbu”, marcat la Biblioteca Județeană

Anul acesta, la 28 iunie, se împlinesc o sută de ani de la nașterea scriitorului Ion Dezideriu Sîrbu, unul dintre cei mai importanți intelectuali care s-au opus regimului totalitar și care a avut până în ultima clipă a vieții o conduită morală demnă. Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 22 mai, ora 13.30, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, Sala „Liviu Oros”, un eveniment sub genericul „Centenar I. D. Sîrbu”. Parteneri ai instituției de cultură organizatoare vor fi elevi și cadreCItește mai departe


Ofertele educaționale profesionale din județul Hunedoara, prezentate la CCI Deva sub genericul ”Fii Meseriaș ”!”

Un inedit Târgu al ofertelor educaționale pentru învățământul profesional, dual şi tehnic va avea loc la sediul Camerei de Comerț și Industrie Hunedoara (bd. 1 Decembrie 1918, nr. 23, Deva. Deva), în perioada 16-17 mai 2019, orele 10 – 18.  Evenimentul, intitulat FII MESERIAŞ! este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara şi Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic, sub egida proiectului LEARNING BY DOING, implementat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara.  ”Acţiunea propusă face parte din campania de sensibilizare dedicată deopotrivă tinerilor, școlilor cu ofertă de învățământ profesional,CItește mai departe


Primarul Tiberiu Iacob Ridzi a transmis cetățenilor din Petroșani raportul activității administrației locale pentru anul 2018

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a informat astăzi că, în aceste zile, a fost transmisă către cetățeni ”Scrisoarea anuală a primarului”, document realizat în conformitate cu prevederile legislației privind transparența decizională în administrația publică. Prin intermediul acestei scrisori primarul Tiberiu Iacob Ridzi aduce la cunoștința locuitorilor din Petroșani principalele lucrări de investiții implementate de administrația locală în cursul anului 2018. Astfel, edilul arată că, în ceea ce privește administrarea domeniului public și privat al localității, în 2018 au fost realizare următoarele: S-a realizat obiectivul de investiții: „ Reabilitare stradaCItește mai departe


Alpinișții ISU Hunedoara, pe podium la o competiție internațională de căutare – salvare de la înălțime

Echipa de alpiniști a ISU Hunedoara au urcat pe podium la o competiție internațională de căutare – salvare de la înălțime. Întrecerea organizată la Brașov, timp de 3 zile, a strâns la start 50 de participanți care au participat la acțiuni complexe de salvare de la înălțime. Prima probă a implicat preluarea unei victime și transportul acesteia pe o targă prin spații înguste, în timp ce, a doua probă a constat în salvarea unui alpinist, aflat în stare inconștientă, blocat în coardă pe un versant. În competiție s-au înscris 6 echipe deCItește mai departe


ALERTĂ METEO! România va fi lovită de un ciclon. Se anunță ploi puternice în toată țara

Potrivit ANM, un ciclon mediteranean se va poziţia în următoarele zile deasupra ţării noastre. Conform prognozei publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie, în a doua jumătate a lunii mai vremea se va răci. Mai mult, în toată țara sunt anunțate ploi puternice. Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sudvestice. Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în vestul şi sud-vestul României precum şi la munte. Săptămâna 20.05.2019 –CItește mai departe


BAC 2019: CALENDARUL examenului de bacalaureat național 2019. Când încep înscrierile

Calendarul examenului de Bacalaureat 2019 a fost aprobat de Ministerul Educației (Edu.ro). Examenul de Bac 2019 începe în data de 3 iunie 2019, cu prima sesiune. Prima sesiune de Bac 2019, conform calendarului Edu.ro, începe cu probele de competență lingvistică: comunicare orală în limba română ( proba A), comunicare orală în limba maternă, urmată de evaluarea competențelor digitale (proba D) și de proba de competență lingvistică într-o limbă străină, de circulație (proba C). A doua parte e examenului de Bac 2019 este formată din probele scrise. Acestea încep în data de 1 iulieCItește mai departe