miercuri, mai 29th, 2019

 

Natalia Intotero: Proiectul de lege pentru transferarea Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, depus în Parlament

În această săptămână, împreună cu colegii parlamentari PSD Hunedoara, am depus, la Parlamentul României, proiectul de lege prin care vom transfera Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei din administrarea Ministerului Culturii în administarea autorităţilor locale, respectiv Consiliul Judeţean Hunedoara şi Consiliul Judeţean Alba.   În 1999, toate cele 6 cetăți au fost înscrise în Lista patrimoniului mondial UNESCO, iar din 2001, prin noua Lege a monumentelor istorice, acestea au fost înscrise pe lista monumentelor separat, fără a se mai pune problema unei rezervații arheologice. În 2006, printr-un ordin al Ministerului CulturiiCItește mai departe


1 Iunie – Copiii în centrul atenției la Petrila

Administrația petrileană a pregătit cadouri și multe surprize pentru copii astfel încât, de Ziua Internațională a Copiilor, cei mici să fie în centrul atenției. Zona centrală a orașului va fi destinația favorită a copiilor, aceasta fiind oprită traficului auto și transformată în zonă pietonală. ”Pentru ziua de 1 iunie am propus Consiliului Local să aprobăm achiziția pentru câte o cutie de Raffaello și câte un rucsac pentru toți copiii din orașul Petrila, începând cu cei de la grădiniță și până la cei de la liceu. De asemenea, am avut peCItește mai departe


Tichete de carduri cadou pentru mii de români de 1 iunie. Câți bani se vor da

De 1 iunie, companiile pot oferi tichete de carduri cadou în valoare de 150 de lei fiecărui angajat și fiecărui copil minor al unui angajat. Sumele acordate sunt scutite de impozit pe venit și de taxe sociale salariale și patronale. Deși este prevăzută în legislație încă din anul 2015, această opțiune nu prea este cunoscută de către companii, cu atât mai puțin utilizată. Mai puțin de 1000 de companii au acordat în 2018 beneficii cadou angajaților sau copiiilor lor de 1 iunie. În 2019, compania Edenred observă o tendință înCItește mai departe


Restricții de apă, JOI la VULCAN

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru joi, 30.05.2019, în localitatea : Vulcan – între orele 9:00 – 15:00. Zonele afectate: Aleea Crizantemelor, blocurile 5T-10T, str. Nicolae Titulescu blocurile 1T-4T, str, Preparaţiei blocurile 7, 8, Farmacia Ile, Piaţa Agroalimentară. Motivul restricţiei: înlocuire reţea alimentare cu apă la blocul 7 strada Preparaţiei. Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere.


CJ Hunedoara se implică în dezvoltarea turismului din Valea Jiului. Alimentare cu apă potabilă în zona turistică Pasul Vîlcan

Consiliul Județean (CJ) Hunedoara tratează cu responsabilitate tema dezvoltării turismului în județul nostru, investind nu numai în modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere, ci și în extinderea și modernizarea rețelelor de alimentare cu apă. De altfel, investițiile în extinderi de rețele de alimentare cu apă potabilă, respectiv de evacuare a apelor uzate menajere, au devenit o prioritate la nivel județean, mai ales după aderarea României la Uniunea Europeană. La sfârșitul acestei săptămâni, conducerea CJ Hunedoara va prezenta consilierilor județeni, în ședința ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și aCItește mai departe


Natalia Intotero ar putea reveni în funcția de ministru al Românilor de Pretutindeni

Primul Ministru al Guvernului, Viorica Dăncilă a declarat marți seara, după ședința Comitetului Executiv Național (CEx) al PSD, că va transmite Președintelui României un nou set de propuneri pentru completarea posturilor din Guvern rămase vacante înaintea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare. Aceasta a anunţat şi schimbările din guvern pe care le va trimite preşedintelui Klaus Iohannis. Acestea sunt următoarele: Vicepremier- Titus Corlăţean (propunere venită după ce actualul vicepremier Viorel Ștefan urmează să preia, de la 1 iunie, funcția de membru al Curții de Conturi Europene); Ministerul Justiţiei– Ana Bischall (propunere venităCItește mai departe


Cod portocaliu, azi noapte, la Lupeni și Vulcan, cu pagube mari și cu o victimă

A fost potop în noaptea de marți spre miercuri la Lupeni și Vulcan, în urma unor precipitații abundente care au provocat inundații, au blocat drumuri și au avariat locuințe și autoturisme. Din păcate, la Lupeni, vremea a făcut și o victimă, un bărbat fiind găsit decedat de echipele de intervenție în subsolul unui bloc, acesta fiind, probabil, electrocutat. Codul portocaliu de vreme rea a dus la blocarea DN 66 A, dar au afectat și un număr de peste 60 de gospodării și subsoluri de pe un număr de 16 străziCItește mai departe


Cinema ”Șerban Ionescu” Petroșani / Filmele săptămânii 29 mai-2 iunie

Programul filmelor care vor rula, în săptămâna 29 mai – 2 iunie 2019, la Cinematograful ”Șerban Ionescu” din Petroșani este următorul: Miercuri, 29 MAI 2019  Ora 18.00 ROCKETMAN – 2D – Durata 2h 02 min,  biografic, dramă, N-15, Preț 15 lei Ora 20.00 GODZILLA 2: REGELE MONȘTRILOR – 3D – Durata 2h 10min, acțiune, aventură, thriller, N-15, Preț 25 lei Joi, 30 MAI 2019  Ora 18.00 ROCKETMAN – 2D – Durata 2h 02 min, biografic, dramă, N-15, Preț 15 lei Ora 20.00 GODZILLA 2: REGELE MONȘTRILOR – 3D – DurataCItește mai departe