vineri, iunie 21st, 2019

 

Aniversarea primului deceniu de existență al Episcopiei Devei și Hunedoarei

Episcopia Devei și Hunedoarei a aniversat, vineri, 21 iunie 2016, 10 ani de la înființare. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, alături de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte părintele vicar, părinții consilieri de la Centrul Eparhial, părinții protopopi și slujitorii Catedralei chiriarhale. Toți cei prezenți și-au amintit că în anul 2009, pornindCItește mai departe


Filmele săptămânii 21-27 iunie la Cinema ”Luceafărul” din Vulcan

Programul filmelor care vo rula în săptămâna 21-27 iunie 2019, la Cinematograful ”Luceafărul” din municipiul Vulcan este următorul: Singuri acasă 2 – 3D Dublat / The Secret Life of Pets 2 (AG – Audienţă Generală) Sâmbătă, Duminică 13:00 (3D Dublat) X-Men: Dark Phoenix – 3D (AP 12 – Acordul părinţilor ptr. copii sub 12 ani) Vineri, Sâmbătă, Duminică 15:00 Câinele, adevăratul meu prieten 2 / A Dog’s Journey (Premieră) (AG – Audienţă Generală) Vineri, Sâmbătă, Duminică 17:30 Bărbaţi în Negru Internaţional – 3D / Men In Black International (Premieră)(AP 12 – Acordul părinţilorCItește mai departe


Modificări la Legea 248/2015 pentru a sprijini mai mulți copii să meargă la grădiniță

Din 2016, statul român oferă tichete sociale de 50 de lei pe lună pentru a crește prezența copiilor săraci la grădiniță și a reduce astfel riscul de abandon școlar, pe termen lung. Anual, pentru Legea 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor din familii defavorizate sunt alocate fonduri de la bugetul de stat pentru 80.000 – 100.000 de copii, însă datele oficiale arată că aproape jumătate dintre aceștia nu beneficiază încă de lege. De aceea, un grup mixt de deputați și senatori a depus în Parlament un proiectCItește mai departe


Sistemul informatic al Spitalului Județean de Urgență din Deva este sigur

Atacurile cibernetice asupra sistemului de informații electronice ale unor unități medicale, semnalate de CERT-RO (Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică) care a a identificat o creştere semnificativă a atacurilor cu aplicaţii maliţioase de tip ransomware la nivel naţional, a pus în alertă și conducerea CJH care gestionează activitatea Spitalului de Urgență Județean din Deva. În acest context, vineri, 21 iunie 2019 conducerea Consiliului Județean Hunedoara a dispus măsuri pentru verificarea modului în care este protejat sistemul informatic al Spitalului Județean de Urgență din Deva. Responsabilii din cadrulCItește mai departe


Întâlnire frățească între hunedoreni și strășeni, la Consiliul județean Hunedoara

Vineri, 21 iunie 2019, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora și vicepreședinții Sorin Vasilescu și Daniel Andronache au primit vizita delegației Consiliului Raional Strășeni (Republica Moldova), condusă de președintele instituției, Mihail Popa. Din delegația care vizitează județul Hunedoara mai fac parte domnii Ion Ursu și Nicolae Budu – vicepreședinți, doamna Nina Rusu – secretar al Consiliului raional, conducători de direcții și servicii, respectiv specialiști din cadrul Consiliului Raional. De asemenea, la eveniment au participat Ovidiu Furdui, primar al comunei Criscior și Călin Dud, primar al comunei Luncoiu de Jos. VizitaCItește mai departe


Stimulente pentru angajarea elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţei

Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara reaminteşte angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoare de 250 lei, acordat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă pe perioada vacanței. Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat seCItește mai departe


Angajaţii lunii Mai la Apa Serv Valea Jiului

Finalul lunii mai a consemnat din nou evidențierea celor mai buni dintre salariații de la Apa Serv Valea Jiului. Conducerea executivă a operatorului regional al serviciilor de apă și canalizare din regiunea Văii Jiului a evaluat, ca de fiecare dată, activitatea fiecăruia dintre angajații societății, dar și activitatea colectivă a secțiilor și departamentelor din cadrul acesteia, stabilind numele celor care au fost declarați angajații lunii iunie. Potrivit deciziei luate de comisia de evalaure, angajații lunii mai 2019 de la Apa Serv Valea Jiului sunt: Mihaela Gologan – inginer în cadrulCItește mai departe


Programul fazelor naționale a Cupei României, ediţia 2019-2020

Competiţia începe abia la finalul lunii iulie, cu meciurile dintre deţinătoarele trofeului pe judeţ, între acestea se regăsește şi CS Inter Petrila, câștigătoare a Cupei României în județul Hunedoara. Pe lângă programul competiţional al campionatului Liga 2 şi Liga 3, ediţia 2019-2020, în şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, majoritatea membrilor prezenți au adoptat cu unanimitate de voturi şi programul calendaristic al Cupei României. Competiţia naţională începe cu Faza I, pe 31 iulie 2019, şi se încheie cu Finala, programată pe 23 mai 2020. Iată datele de disputareCItește mai departe


Stadionul Jiul din Petroșani va purta numele ”Petre Libardi”

Consiliul local al municipiului Petroșani a aprobat propunerea primarului Tiberiu Iacob Ridzi de a atribui stadionului Jiul numele fostului fotbalist și antrenor Petre Libardi. De altfel, fostei legende a fotbalului din Valea Jiului care a fost Petre Libardi i-a fost atribuit de către municipalitatea din Petroșani, în anul 2001 și titlul de Cetățean de onoare al municipiului Petroșani. În onoarea acestui sportiv de excepție, a cărui carieră sportivă atât ca jucător dar și ca antrenor se confundă practic cu o bună parte din istoria clubului sportiv Jiul Petroșani, pe careCItește mai departe


Centenarul Ion D. Sîrbu și ”Programul minunilor” de la Petrila și Petroșani

Centenarul nașterii scriitorului Ion D. Sîrbu, remarcabilă personalitate a culturii române va fi marcată în comunitatea culturală a Văii Jiului, printr-o serie de evenimente cultural-artistice care vor avea loc, timp de trei zile, la Petrila și Petroșani, două din localitățile Văii Jiului în care umbra acestuia este o călăuză pentru viața culturală. Astfel, în perioada 28-30 iunie 2019, în organizarea Societății Culturale „Condiția Română” , a Teatrului Dramatic Ion D. Sîrbu Petroșani, Asociației Planeta Petrila și a Primăriei și Consiliului Local al orașului Petrila, va fi marcat Centenarul nașterii luiCItește mai departe


Gala de operă, la început de iulie, la Palatul Cultural din Lupeni

Palatul Cultural din municipiul Lupeni va fi gazdă a unui eveniment cultural de excepție, cuprins în ediția din acest an a Festivalului ”Hunedoara lirică” organizat de Consiliul județean Hunedoara și Teatrul de Artă din Deva. Astfel, potrivit primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, iubitorii de muzică clasică din municipiul Lupeni dar și din întreaga Vale a Jiului vor putea participa aici, gratuit, la Gala de Operă organizată în cadrul Festivalului Hunedoara Lirică, ediţia a 3-a. ”În cadrul Galei de Operă iubitorii acestui gen muzical vor putea asculta lucrări din creația de operăCItește mai departe


Experiențele Erasmus+ trăite din plin în Europa de elevi ai Liceului Teoretic ”Mircea Eliade” din Lupeni

Prezența proiectelor Erasmus+ în cadrul liceului Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” Lupeni datează de ani buni, astfel că a devenit ceva normal pentru elevi să-și îmbogățească cultura și  să afle lucruri noi într-un mod relaxant și natural, orele de curs fiind înlocuite cu activități practice de învățare și descoperire. Pentru cei ce nu știu, proiectele Erasmus+ sunt o serie de proiecte europene în care accentul se pune pe schimbul de experiență și de cunoștințe între elevii din diferite țări. Un nou proiectul de aceste fel se află în plină desfășurare înCItește mai departe