O nouă ediție a programului de tabere ARC a debutat la Centrul de agrement Căprioara din Deva

Cea de-a XI-a ediție a Programului de tabere „ARC” astăzi, 6 iulie 2019, inițiată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (M.R.P.) în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului (M.T.S) a debutat astăzi, cu deschiderea oficială, simultană, a ediției 2019, la Sulina, Săcelu, Oglinzi și Căprioara.

Anul acesta, participanții au la dispoziție cel mai mare număr de locuri de până acum – peste 3.000. Taberele se vor organiza în serii consecutive, în perioada 1 iulie – 27 august, în centrele de agrement din:

  •  Sulina – județul Tulcea, în perioada 2 iulie – 27 august a.c., opt serii de câte șapte zile;
  • Oglinzi – județul Neamț, în perioada 1 iulie – 12 august a.c., șase serii de câte șapte zile;
  • Căprioara – judeţul Hunedoara, în perioada 1 iulie – 12 august a.c., șase serii de câte șapte zile;
  • Săcelu – judeţul Gorj, în perioada 1 iulie –-12 august a.c., șase serii de câte șapte zile.

Dacă la primirea beneficiarilor acestei tabere de la Sulina, evenimentul a avut parte de prezența Primului-Ministru Viorica Dăncilă, a ministrului Românilor de Pretutindeni – Natalia Elena Intotero și a altor membri ai Executivului, în județul Hunedoara, la deschiderea taberei ARC 2019 de la CVentrul de agrement pentru tineret ”Căprioara” din municipiul Deva, calitatea de gazde le-a revenit prefectului județului Hunedoara – Tiberiu Fabius Kiszely, secretarului de stat din MRP – Lilla Boglarka Debelka și președintelui Consiliului județean Hunedoara – Mircea Flaviu Bobora. Acestora, li s-au alăturat la această frumoasă festivitate:  Marcel Sabados – Directorul Direcției Proiecte și Politici pentru Tineret din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, deputatul Laurențiu Nistor – Președintele Organizației județene a PSD Hunedoara, Costel Avram – Administratorul public al județului Hunedoara și Széll Lőrincz – Directorul executiv al DJST Hunedoara.

Programul de tabere „ARC” li se adresează etnicilor români (elevi, tineri, studenţi şi profesori) din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani: Republica Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, Serbia (Voivodina şi Valea Timocului), Bulgaria, Ucraina (regiunea Cernăuţi, Odessa şi Transcarpatia), Albania, Republica Macedonia de Nord, Ungaria, precum și celor din diaspora de mobilitate (Italia, Spania, Grecia, Canada, Portugalia, Marea Britanie, Franța, Germania etc.).

Programul de tabere „ARC” își propune să creeze și să păstreze legături între românii de pretutindeni, să ofere cunoștințe despre cultura și civilizația românească, să promoveze valorile patrimoniului cultural românesc.

„ARC” este parte a Programului de Guvernare 2018-2020 și face parte din pilonul Educație „Nicolae Iorga”, înscriindu-se în Planul anual de acțiuni proprii al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.