Festival artistic la Palatul Cultural Lupeni / ”Ursul din Carpați”, ediția a III-a

O nouă ediție a festivalului artistic ”Ursul din Carpați” se va desfășura în data de 24 august 2019 la Lupeni. Evenimentul va fi găzduit anul acesta în sala de spectacole a Palatului Cultural ”Minerul”.

În cadrul acestui festival, care a ajuns la cea de-a III-a ediție, tineri talentați din întreaga țară vor evolua, pe mai multe categorii de vârstă, în probe artistice precum: muzică pop internațională, muzică instrumentală, muzică patriotică, muzică pop românească, muzică etno, muzică folclorică, doină, ansambluri populare, ansambluri vocale și dans modern.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni, iar director al festivalului este Andrei Bușcă. Acesta va asigura, de altfel, și prezentarea festivalului, împreună cu Monica Țugulea.

Deschiderea ediției a III-a a Festivalului ”Ursul din Carpați” va avea loc sâmbătă, 24 august, de la ora 10.00, cu intrarea în concurs a celor mai mici dintre participanți (categoriile de vârstă 5-7 ani). Toți concurenții vor evolua în aceeași zi, iar la final va avea loc și festivitatea de premiere.

Participarea publicului la acest festival artistic este liberă.