Amenzi de 5 ori mai mari pentru cei care sună să facă farse la 112

Amenzi de 5 ori mai mari pentru cei care sună să facă farse la 112

Amenzile aplicate persoanelor care alertează în mod fals echipajele de intervenţie în situaţii de urgenţă vor fi crescute de 5 ori, de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, a anunțat, ieri, premierul Viorica Dăncilă. Decizia vine pe fondul tragediei de la Caracal, precum și a înmulțirii apelurilor false la numărul 112.

În acest context, premierul a anunțat aprobarea unui act normativ pentru „îmbunătăţirea modului de preluare şi gestionare a informaţiilor de localizare asociate apelurilor prin 112”, inclusiv aspectul privind identificarea persoanelor care folosesc cartele pre-pay pentru a apela numărul de urgență.

Anunțul privind majorarea cuantumului maxim al amenzilor pentru persoanele care alertează în mod fals echipajele de intervenție vine la scurt timp după câteva situații în care polițiștii au fost puși pe jar degeaba de către trei tinere care au sunat la 112 și au spus că sunt sechestrate, iar în final s-a dovedit că fiecare dintre ele a făcut câte o glumă proastă: Pe 23 august, o fată a sunat la 112 și a cerut ajutor susținând că este sechestrată într-un apartament din cartierul Drumul Taberei. În total, fata a dat 13 apeluri la 112 de pe două telefoane diferite.

Polițiștii au găsit-o după ore în șir de căutări, iar fata le-a confirmat că a fost o farsă. O adolescentă în vârstă de 17 ani, din Caracal, a fost amendată cu 500 de lei pentru o sesizare falsă la numărul 112, ea alertând autorităţile că ar fi sechestrată.

Fata a alertat autorităţile duminică, 25 august, susţinând că ar fi sechestrată în Caracal, iar 20 de poliţişti, susţinuţi de jandarmi, au căutat-o aproximativ 12 ore. Poliţiştii ieşeni au demarat o anchetă după ce o femeie de 36 de ani din localitatea Şcheia a sunat pe 24 august la serviciul de urgenţă 112 și a anunțat că fiica sa, în vârstă de 14 ani, ar fi fost răpită, însă, în realitate, fata a plecat de acasă cu intenţia de a ajunge la Bucureşti pentru a se întâlni cu un tânăr cunoscut pe o reţea de socializare, informează IPJ Iaşi.

La Sibiu, o femeie a pus pe jar autoritățile, după ce și-a sunat rudele din Bacău cărora le-a spus că ar fi fost răpită. Rudele, la rândul lor, au sunat la 112 pentru a anunța că fata este sechestrată.

Într-un final, polițiștii au stabilit că femeia a recurs la acest gest pentru a acoperi faptul că îi furase concubinului un portmoneu. În acest context, premierul a anunțat că este nevoie de o înăsprire a sancţiunilor aplicate pentru cei care apelează în mod abuziv serviciul 112.

sursa: evz.ro



« (Știre anterioară)