Nu știu de ce, poate că sunt de la munte, dar întotdeauna mi-am închipuit raiul cu lacuri, munți, aer tare și cascade spectaculoase. Poate că nu e așa. Poate fiecare dintre noi are raiul lui personal în care se simte liber și mai aproape de divinitate. Dar chiar dacă în viața asta trecătoare ai călătorit și ai văzut multe, o vizită la lacul Bucura, în inegalabilul Parc Național Retezat te face să-ți redefinești viziunea despre cum poate fi lumea. Frumoasă și pură în zile senine. Magnifică pe vreme de ploaie. Să începem însă cu… începutul.
Lacul Bucura, situat în Parcul Național Retezat este cel mai mare lac glaciar din România. Cu o suprafață de aproape 9 hectare și cu o adâncime maximă de 15,7 metri, lacul Bucura se află în căldarea Bucurei, la o altitudine de 2040 de metri, străjuit de vârful semeț al Pelegii, cel mai înalt vârf din masivul Retezat. Înconjurat de numeroase alte lacuri glaciare și tăuri, de aici pornesc mai multe trasee turistice. Din acest motiv, aici s-a construit și un refugiu Salvamont permanent, iar în partea de sud a lacului există o zonă destinată campării.
De o frumusețe ireală, în lacul ce se întide pe 550 metri lungime și pe 225 metri lățime se pot zări o sumedenie de pești zglobii, pești ce se află aici de când poveștile pentru că acesta nu a fost niciodată populat artificial. Atunci când le vezi, locurile nu îți par altfel, decât magice. Și asta nu din cauza legendelor cu care, de altfel, întregul lanț de munți din jur este înconjurat.
Imaginația oamenilor nu are limite și astfel, plecând de la faptul că în urcușul spre Bucura ai în față un vârf cu formă de piramidă, amatorii de paranormal afirmă că lacul reprezintă baza unei piramide energetice formate din vârfurile a trei munți ce îl înconjoară. Drept urmare, în opinia multora, aici se produc o serie de fenomene paranormale. De altfel există și o întreagă literatură despre piramidele din Retezat și centrul energetic aflat aici. Nu știu dacă fenomenele paranormale își fac sau nu simțite prezența, dar vă asigur din proprie experiență că după un urcuș solicitant, un pui de somn de vreo 20 de minute te revigorează ca o noapte întreagă.
Și legendele care înconjoară lacul sunt numeroase: de la uriași, căpcăuni și feciori viteji, până la întâlniri secrete ale haiducilor și ascunderea comorilor în apele reci ale lacului. Toate legendele, toate poveștile, toate fotografiile văzute te îndeamnă neapărat să vezi cu ochii tăi unul din ”ochii” albaștri ai Retezatului.
Până la lac ai mai multe posiblități de acces. Dacă alegi un traseu mai lung, acesta se întinde de la Cîrnic, prin Pietrele-Cabana Gențiana-Curmătura Bucurei și Lacul Bucura. Drum solicitant, de peste 6 ore. Pentru cei mai puțin obișnuiți cu muntele există un traseu mai scurt, de la Poiana Pelegii cu urcuș de circa două ore până la lac.
Noi am ales a doua variantă dar chiar dacă urcușul în sine a fost unul de durată mai mică, întregul drum a fost de o frumusețe incredibilă. De la Hațeg, pe valea Râului Mare am parcurs cu mașina, pe un drum bun, asfaltat cale de vreo 40 de kilometri până la barajul Gura Apelor. Aici am făcut primul popas. În fața ochilor se întind 225 de milioane de metri cubi de apă, iar statisticile ne spun că dimensiunile întregului baraj întrece de trei ori celebra piramidă a lui Keops. Apele lacului artificial Râu Mare-Retezat sunt de o frumusețe incredibilă. Acolo unde adâncimea acestuia este mare, apa are nuanțe de verde intens. Înconjurat de păduri seculare, de stânci și creste de munți, toate acestea se oglindesc în apele lacului atunci când vântul nu adie.
De aici, drumul până în Poiana Pelegii, cale de alți peste 20 de kilometri îl facem tot cu mașina pe un drum forestier bine întreținut, deschis recent de autorități după 2 ani, perioadă când acesta a fost impracticabil. Plătim o taxă modică de 15 lei pentru accesul cu mașinz și de 10 lei de persoană la intrarea în Parcul Național Retezat. Primim în schimb sfaturi și informații despre vreme și despre trasee. Dacă scopul nu ar fi altul, am pierde mult timp pe acest drum. Pentru că, dând ocol pe marginea lacului de la Gura Apelor, acesta ți se înfățișează în toată splendoarea lui, la fiecare pas. Același lac, o mie de fețe. Iar pădurile seculare și apele vijelioase te îndeamnă să te oprești și să le admiri întruna.
Ne continuăm drumul și, într-un final ajungem la locul de parcare din Poiana Pelegii. Aici e ”cap de linie” pentru turistul rutier. Părăsim mașina și echipați cu echipament de munte, ceva de-ale gurii, apă, aparatură foto și multă voie bună pornim la drum spre Lacul Bucura. O punte suspendată peste o apă de munte limpede și mult prea repede, ne desparte de zona de camping din Poiana Pelegii, loc unde se află și un refugiu salvamont. Urmărim indicatoarele spre lacul Bucura. Traseul de 1½- 2 ore este marcat prin bandă albastră. Traseu ușor îmi zic.Urcușul începe printr-o pădure de brazi. Poteca formată mai mult din bolovani și rădăcini de copaci este stabilă și bine marcată. În stânga, jos în vale, ape vijelioase își fac simțită prezența. Le auzim și, mai apoi, le și zărim. Repezi, albe, chiar lăptoase. Ne oprim des pentru a admira și imortaliza peisajul din jur, aflat într-o continuă schimbare. După un timp, brazii lasă loc jnepenișului. Poteca este îngustă și în drumul nostru traversăm și câteva pârâiașe cu apă bună în care ne răcorim fețele. Poteca duce mai apoi spre stânci tot mai golașe. Urcușul este acum mai greu. Inima începe să bată mai intens. Fețele ni se colorează în roșu, iar pe spate simți cum transpirația își face cărări.
Frumusețea locurilor este incredibilă și face uitat orice disconfort. La un moment dat în față apare, cu un contur fascinant, Lacul Lia. Știm că e alimentat de apele Bucurei. Deci nu mai avem mult. Cu lacul Lia în partea stângă și cu vârful în formă de piramidă ușor spre dreapta, ne continuăm urcușul. După o oră și patruzeci de minute, după un drum cu multe pauze pentru imortalizarea naturii din jur, după un urcuș din piatră în piatră, nu foarte istovitor, ajungem în Căldarea Bucurei și la mult lăudatul lac.
Peisajul paradisiac e răsplata cuvenită pentru tot efortul de a ajunge aici. Ziua este senină, nu foarte caldă, iar apele lacului au o culoare incredibilă. Peisajul este întregit de paznicii lacului: Vârfurile Bucura I, Bucura II, Șaua Bucurei și colțurosul vârf Peleaga, care ne privește de la înălțimea celor 2509 metri spunându-ne parcă ”aici eu sunt cel mai tare”. Ochiul nu se mai satură să alerge și să cuprindă natura din jur: refugiul Salvamont, micile ”cetățui” din piatră care adăpostesc din calea vântului corturi multicolore, lacul incredibil de limpede și de albastru, munții ce se oglindesc în el și cerul la fel de senin. Aerul este puternic. Îl simți când îl tragi cu lăcomie în piept. În plus, e atâta liniște… O liniște ca de început de lume. Evident, nu există semnal de telefon, nici internet. Nimic din lumea agitată de mai jos cu câteva sute de metri nu răzbate până aici. Nici nu e nevoie !
Vremea este minunată. Nu adie nici măcar vântul. Totul pare încremenit de parcă te-ai afla în povestea cu frumoasa din pădurea adormită. Doar o pasăre spintecă cerul. Își face simțită prezența și ne scoate din amorțeală. Pornim să explorăm zona. De aici o serie de trasee turistice merg spre vârfurile din jur. Sunt mulți cei care le urmează, dar și mai mulți cei care aleg să guste în tihnă din frumusețea locurilor pentru câteva ore
După această experiență, concluzia este doar una singură: măcar o dată în viața asta trecătoare trebuie să îți dai întâlnire, la Lacul Bucura, cu munții Retezat.
Fotografii de Sergiu VINȚAN
