100 de tineri au fost selectați pentru a participa la o tabără gratuită în Straja

Peste doar câteva zile, un număr de 100 de tineri din regiunea Văii Jiului, cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani, vor urca în stațiunea turistică Straja Lupeni, pentru a participa la o tabără tematică gratuită oferită de Consiliul județean Hunedoara, Consiliul local și Primăria municipiului Lupeni, în cadrul unui parteneriat derulat cu Asociația ”Pro Straja”, tabără derulată sub genericul „Descoperă Straja – implicarea tinerilor în promovarea perlei Văii Jiului”.

Cazarea şi masa sunt asigurate de către organizatori iar în cadrul acestei tabere, cei 100 de câştigători vor participa, în perioada 18-20 octombrie 2019, la atelierele de: Astronomie, Ecologie și educație ecologică, Nutriție/alimentație sănătoasă, Orientare turistică și trasee montane, Situații de urgență și salvare montană.

În cursul zilei de astăzi, organizatorii au făcut publică și lista câștigătorilor concursului care a stat la baza selectării tinerilor care vor fi beneficiari ai acestui proiect. Aceștia sunt:

1 AMBRUS AMALIA
2 AMBRUS RALUCA
3 ANDONE MARIA
4 ANDREI IONICA
5 ANGHEL ALEXANDRU
6 ANGHELUS ANCA
7 ARDELEAN IONUT DANIEL
8 AZAMFIREI CARLA
9 AZAMFIREI RARES
10 BARBOSU ALEXANDRU
11 BERBECEA DAMARIS
12 BERBECEA PETRICA
13 BISTRIAN DAVID
14 BOLOGA ANDREI LUCIAN
15 BRAICU ALECSANDRU ANDREI
16 BROZBA ROXANA
17 BUGESCH MARGARETA DENISA
18 BUTERCHI BIANCA MARIA
19 CARLIG LOREDANA
20 CATINEAN ANDREI
21 CHIRITOIU ROBERT
22 CIORA RAUL
23 CLIPICIOIU D. CIPRIAN
24 COROIAN EDUARD
25 COROIAN GEORGIA
26 COSTIN OANA
27 DAVID ALEXANDRA CRISTIANA
28 DEDA DALILA
29 DENES RALUCA
30 DOBARCEAN MIHAIL
31 DREGHICI DENIS RAUL
32 DREGHICI SEBASTIAN
34 DULEANTU BOLOSIN FLAVIA
35 DURNEA ADELINA
36 GARA CRISTIAN
37 GHIRAN CRISTIANA DENISA
38 GIRESCU NARCIS ANDREI
39 GÎRA ANDREEA
40 GRADINARU VASILICA
41 GRUIAN DARIA
42 GUIA DIANA ANDREEA
43 HÎRLEAȘU ANDREEA GEORGIANA
44 HOBAN VALENTIN ALEXANDRU
45 HOCA ADONIS
46 HRIBAL LARISA
47 ISZLAI DENISA ANDREEA
48 IVAN DALIA IASMINA
49 JURCA FLORENTINA
50 KARINA MANGU
51 LACATUS ADRIAN
51 LIPAN ALEXANDRU CRISTIAN
52 MARA TAZMA
53 MARIA ELES
54 MARIAN ONE
55 MIHAI BIANCA MONICA
56 MOJOATCA STEFANIA ELENA
57 MOLDOVAN ALEXANDRU FLORIN
58 NECHITA FELICIA ANDREEA
59 NICOLAE ROBERT
60 NOVACOVICI VICTOR
61 OCTAVIAN RAZVAN
62 PADUREAN MARIO
63 PAL ADONIS
64 PALANCEANU ELENA KARINA
65 PASCARU FLAVIO
66 PASCARU VALENTINA
67 PASCU ANDREA MARIA
68 PĂDURARU DAMIAN
69 PETRI DUMITRA LACRAMIOARA
70 PETRUSE DENIS
71 POLGAR FLAVIUS
74 POP IONUT
75 POPESCU RAZVAN GABRIEL
76 PREOTU ANDREI
77 RADU ALEXIA
78 RAT MARIA DANIELA
79 RAUL VERSANSZKI
80 RAZVAN OCTAVIAN
81 ROSTAS RODICA
82 RUJA ANDREI
83 SABĂU CRISTIAN
84 SELARU OANA ELENA
85 STEFOI BOGDAN IULIAN
86 SUT MONICA DENISA
87 SZABO ALEXANDRA LUCIA LARISA
88 SZATMARI ALEXANDRU
89 TALPA DENISA IULIANA
90 TEODORA ANA
91 TIMISAN RAUL IONUT
92 TÎRCOMNICIOIU LARISA
92 TOPOR VLAD MIHAI
93 TRADNIK RUDOLF TIMOTEI
94 TUDOR BIANCA
95 ULAR DARIUS
96 UNGUREANU CRISTIAN
97 UNGUREANU DARIA
98 VAMOS OVIDIU
99 ZAINEA GABRIEL
100 ZEGREAN LIVIU OVIDIU

Persoanele menționate vor fi contactate telefonic din partea Asociației Pro Straja pentru a confirma participarea și pentru a primi ultimele informații despre tabără.

Urcarea în stațiunea Straja se va face vineri 18/10/2019 începând cu ora 15:00 de la punctul de plecare al telegondolei din Municipiul Lupeni, urcarea în stațiune cu telegondola fiind gratuită. Organizatorii fac însă mențiunea că se poate urca și individual cu mașina urmând a contacta organizatorii pentru informații despre locul de cazare.