125 de mineri de la SNIMVJ cer transferul către CEH. Senatorul Cristian Resmeriță dă asigurări că cererile lor vor fi aprobate.

Astăzi, 15 octombrie 2019 este termenul limită stabilit de comun acord de conducerile celor două companii miniere din Valea Jiului, SNIMVJ respectiv CEH, pentru depunerea cererilor de către angajații companiei de închideri de mină care doresc să-și continue activitatea în sectorul minier și după 1 ianuarie 2019.
În urma demersurilor făcute de senatorul Cristian Resmeriţă, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, aceștia pot solicita Complexului Energetic Hunedoara transferul la una din exploatările miniere din structura acestuia. Calendarul transferului minerilor de la SNIMVJ către CEH a fost stabilit împreună cu factorii de decizie cu privire la măsurile de protecţie a minerilor angajaţi la Societatea de Închideri Mine Valea Jiului.
Cu o zi înainte de termenul limită pentru depunerea cererilor de transfer, un număr de 125 de mineri de la Exploatările Miniere: Uricani şi Paroşeni s-au înscris pe listă, pentru a fi angajaţi la Complexul Energetic Hunedoara.
”Este evident, iată, faptul că această soluție de protecție socială pentru angajații SNIMVJ care nu întrunesc condițiile pentru pensionare până la finele acestui an, este una apreciată de mineri. Vreau să-i asigur pe aceștia că în urma demersurilor pe care le-am întreprins, toţi angajaţii de la  Societatea de Închideri Mine Valea Jiului care doresc să îşi continue activitatea la Complexul Energetic Hunedoara, vor fi angajaţi. În acest sens, am primit asigurări ferme din partea preşedintelui Consiliului de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara, domnul Stamin Purcaru, care m-a asigurat că, în aceste zile, se va da și o hotărâre de Consiliu de Administraţie, pentru ca toţi aceşti oameni să devină angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara”a declarat senatorul Cristian Resmeriță.