Au început lucrările de restaurare și conservare a Castelului Corvinilor

În această perioadă, constructorul a început amenajarea de șantier pentru execuția lucrărilor la unul dintre cele mai importante proiecte din municipiul Hunedoara: restaurarea Castelului Corvinilor.

Castelul va avea parte de lucrări complexe de consolidare și reabilitare a zonelor afectate, precum și de lucrări de restaurare finisaje interioare și exterioare. De asemenea, vor mai fi făcute și lucrări de reconstituire și de amenajare a unor planșee, prin refacerea, cât și introducerea acestora în circuitul turistic.

Obiectivele Castelului Corvinilor care vor fi restaurate sunt: Turnul pictat(Turnul Buzdugan), Bucătăria garnizoanei, Loggia Matia, Turn Tezaur, Bastionul de tortură, Turn flancare pod, Turnul nou de poartă, Scara spirală, Sala Cavalerilor și Sala Dietei, Turnul Capistrano, Ateliere (Locuința sudică), Aripa Zolyomi, Turnul Pustiu, Zona intrării în prima cetate, Turnul vechi de poartă, Bastionul alb, Aripa Bethlen, Bastionul Toboșarilor, Fântâna, Capela, Groapa urșilor, Bastionul munițiilor, Galeria suspendată și Turnul Njeboisia.

Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor, în valoare totală de 5 milioane de euro, este finanțat cu fonduri europene și a fost semnat la începutul acestui an.

În momentul de față, constructorii au la dispoziție aproximativ 19 luni pentru a realiza lucrările.