miercuri, noiembrie 13th, 2019

 

Asfaltarea străzilor și amenajarea de noi parcări sunt și rămân priorități în activitatea Primăriei Petroșani

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a prezentat miercuri, 13 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, principalele investiții care s-au derulat ori care se derulează în acest moment în ceea ce privește modernizarea infrastructurii rutiere din această localitate. Astfel, potrivit edilului, chiar dacă resursele bugetare pentru investiții ale administrației locale de la Petroșani au fost limitate în acest an, Primăria a reușit să aloce sumele necesare pentru continuarea programului de asfaltări care a viat reabilitarea și modernizarea mai multor artere rutiere din Petroșani. ”S-a asfaltat pe programul de reparațiiCItește mai departe


La Universitatea din Petroșani și-a deschis porțile Centrul Internațional Academic UPET

Începând din aceste zile, Universitatea din Petroșani se înscrie în rândul universităților europene în cadrul cărora funcționează un Centru Internațional Academic, destinat relațiilor cu studenții de peste hotare și cu universități partenere din întreaga lume. Acesta a fost inaugurat marți, 123 noiembrie, în prezența rectorului Universității din Petroșani – prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, a șefului Departamentului Relații Internaționale-Erasmus+ al UPET – lector.univ.dr. Oana Răvaș, a președintelui Senatului Universitar – conf.univ.dr.ing. Nicolae Pătrășcoiu, dar și a numeroși membri ai comunității academice din cadrul Universității din Petroșani. Noul Centru Internațional ”UPETIntPass” va funcționaCItește mai departe


Cod galben de vânt cu probleme în județul Hunedoara

Codul galben de vânt puternic, instituit de meteorologi încă din seara zilei de 12 noiembrie și prelungit până joi după-amiază, a generat deja mai multe probleme în județul nostru, cele mai serioase fiind consemnate la Hunedoara și Vulcan. Șapte blocuri au rămas fără acoperișuri, iar cinci autoturisme au fost avariate în municipiul Hunedoara, în urma vântului puternic care a suflat în noapte de 12 spre 13 noiembrie, potrivit evaluării realizate de prefectul județului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely. Acesta a mai precizat că, de asemenea, din cauza copacilor doborâți de vânt, drumul careCItește mai departe


Veteranul Alexandru Dobocan sărbătorit la Centenar în comunitatea petrileană

Pentru cpt.(r) Alexandru Dobocan, cetățean de onoare al orașului Petrila, astăzi a fost o zi cu adevărat de mare sărbătoare. Mai întâi, pentru că pe 13 noiembrie 2019 acesta a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Mai apoi, pentru că la ceas aniversar i-au fost alături pe lângă copii și nepoți, și reprezentanții comunității locale din orașul Petrila, dar și camarazii săi de la Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Valea Jiului și cei de la Filiala Hunedoara a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor-Regina Maria”. Alexandru Dobocan a fostCItește mai departe


AȘA DA! AȘA NU! / 13.11.2019

AȘA DA! Dan Răican, președintele Asociației „AntiParkinson” din Deva Pentru că … va publica un articol pentru o revistă medicală din Statele Unite ale Americii despre recuperarea pacienţilor cu afecţiuni neurologice şi o tehnologie ce ar putea revoluţiona modul de tratament al acestora. AȘA NU! Raul Scurtu, consilier local PSD Hunedoara Pentru că… deși a fost ales în funcție pe lista PSD (susținut fiind de societatea civilă), a întors spatele partidului care l-a propulsat în CL Hunedoara, susținând la alegerile prezidențiale candidatul PNL. Și pentru că… nu demisionează din funcție,CItește mai departe


Angajații Apa Serv, ecologiști voluntari în Peștera Bolii

Sunt deja ani buni de când între Asociația Petro Aqua (care administrează situl turistic de la Peștera Bolii) și Apa Serv Valea Jiului se derulează un parteneriat care vizează sprijinirea activităților derulate de asociația condusă de Imre Szuhanek pentru întreținerea și promovarea apreciatului obiectiv turistic din regiunea Văii Jiului. Un nou ”episod” al acestui parteneriat s-a derulat marți, 12 noiembrie 2019 când un grup de 20 de angajați ai companiei de apă din Valea Jiului, în frunte cu directorul general Cristian Ionică și șeful Departamentului Exploatare, Florin Donisă au îmbrăcatCItește mai departe


„Creștinism, istorie, tradiţie” – Simpozion Interjudețean

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în cadrul Liceului Tehnologic „Crișan” din Crișcior s-a desfășurat, în data de 7 noiembrie 2019, a X-a ediție a Simpozionului interjudețean care în acest an s-a derulat sub genericul „Creștinism, istorie, tradiţie”. Hramul Paraclisului „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” al Liceului Tehnologic „Crisan” din Crişcior a prilejuit timp de 9 ani organizarea unui simpozion care în acest an ajunge la ediţia a X-a, abordând teme precum: religie, istorie, tradiţie românească şi pedagogie modernă. El se adresează cadrelor didactice din învățământulCItește mai departe


Hunedoara: Vântul puternic a smuls acoperișuri și a avariat autoturisme

Din cauza fenomenelor meteo periculoase, manifestate prin vânt puternic, în noaptea de 12 spre 13 noiembrie, în municipiul Hunedoara, au fost avariate 7 acoperișuri, 5 autoturisme și a fost blocat drumul ce leagă localitatea Peștiș de localitatea Almaș. „Până la această oră s-a restabilit circulația dintre cele două localități și s-au asigurat zonele unde acoperișurile au fost afectate. 11 pompieri militari cu 2 autospeciale de capacitate mică și medie și o descarcerare grea, din cadrul detașamentului de pompieri Hunedoara și din cadrul detașamentului de pompieri Deva intervin și la aceastăCItește mai departe