Angajații Apa Serv, ecologiști voluntari în Peștera Bolii

Sunt deja ani buni de când între Asociația Petro Aqua (care administrează situl turistic de la Peștera Bolii) și Apa Serv Valea Jiului se derulează un parteneriat care vizează sprijinirea activităților derulate de asociația condusă de Imre Szuhanek pentru întreținerea și promovarea apreciatului obiectiv turistic din regiunea Văii Jiului.

Un nou ”episod” al acestui parteneriat s-a derulat marți, 12 noiembrie 2019 când un grup de 20 de angajați ai companiei de apă din Valea Jiului, în frunte cu directorul general Cristian Ionică și șeful Departamentului Exploatare, Florin Donisă au îmbrăcat ținuta de lucru pentru a le da o mână de ajutor celor de la Petro-Aqua, într-o acțiune de voluntariat care a vizat decolmatarea albiei pârâului Jupâneasa în interiorul Peșterii Bolii. ”Este o acțiune pe care noi o derulăm constant în Peștera Bolii, pentru a ajuta administrația acestui obiectiv la curățarea albiei de crengi și bușteni. Conștientizăm că fiecare creangă adusă de o viitură pe albie, la un moment dat poate bloca complet peștera, cu consecințe extrem de grave pentru acest sit turistic de mare interes. Asta înseamnă că, dacă nu sunt efectuate periodic astfel de acțiuni, zona vizitabilă a peșterii riscă să fie inundată. De aceea, ne-am propus și am reușit din nou să venim și să dăm o mână de ajutor, pentru că Peștera Bolii este un obiectiv cu care ne mândrim în Valea Jiului”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv.

La rândul său, administratorul Peșterii Bolii, Imre Szuhanek apreciază că sprijinul celor de la Apa Serv este unul determinant în derularea unor acțiuni de ecologizare de acest tip. ”Vă dați seama că ceea ce pot face 15-20 de oameni care sunt specializați în activități de acest fel este mult peste ceea ce am putea reuși noi, cu 2-3 persoane care ne ocupăm de acest obiectiv, sau chiar decât ceea ce pe putem face cu sprijinul copiilor, care ne mai ajută în activități de ecologizare în peșteră”, spune Imre Szuhanek.

Acesta mai arată că, din păcate, acțiunile de curățare a albiei pârâului Jupâneasa care străbate Peștera Bolii de la un capăt la celălalt sunt necesar a fi realizate din ce în ce mai des, ca urmare a problemelor generate de exploatațiile forestiere din amonte, care se fac de multe ori fără respect pentru natură. Imre Szuhanek arată că, spre exemplu, în primăvara acestui an, colmatarea cu aluviuni în peșteră a fost foarte mare. ”O foarte mare problemă pentru noi este colmatarea în interiorul Peșterii Bolii. Din cauza drumurilor forestiere, nici la viituri nu mai vine doar apă, ci din păcate vine noroi și mizerie. După viitura din mai 2019, care a fost într-adevăr una foarte mare, peștera s-a colmatat în câteva locuri și a trebuit să intervenim urgent pentru scoaterea crengilor și a buștenilor aduse de apă. Din fericire, am lucrat întotdeauna bine, în acest gen de activități, cu voluntari atât de la Apele Române, cât și cu cei de la Apa Serv, cu care avem o colaborare veche și cărora le mulțumesc pentru interesul lor pentru acest minunat obiectiv turistic”, a mai spus Imre Szuhanek. 

Voluntarii de la Apa Serv au reușit să scoată din albia pârâului Jupâneasa din interiorul Peșterii Bolii zeci de grămezi de crengi și bușteni, iar efectul imediat al acestei acțiuni este acela că riscurile de colmatare a Peșterii s-au redus, fapt extrem de important pentru exploatarea în bune condiții a acesteia în scop turistic și cultural.

Deși acțiunea derulată de oamenii inimoși de la Apa Serv a fost una de voluntariat, cum după muncă se cuvine și o binemeritată răsplată, toți participanții la această acțiune, dar și grupul de jurnaliști invitat să consemneze evenimentul, au fost îmbiați de gazdele primitoare de la Peștera Bolii la un excelent gulaș la ceaun.



(Următoarea știre) »