Indemnizație lunară pentru bunicii care au grijă de nepoți – proiect de lege

Un proiect de lege care prevede această măsură așteaptă adoptarea în Parlament ca mai apoi să fie publicat în Monitorul Oficial. Mii de români ar putea astfel beneficia de 650 de lei indemnizație lunară, cu anumite condiții.

În mod concret, dacă proiectul se va aplica, oricare dintre bunicii care au grijă de nepoții naturali sau adoptați vor beneficia de această indemnizație de creștere de 650 de lei. Condiția este ca părinții care se află în concediul de creștere să renunțe la acesta mai repede și să revină la muncă.

Unde se depun cererile și când va înceta această indemnizație

În primul rând, pentru a beneficia de această sumă, bunicii vor trebui să locuiască în România împreună cu nepoții pentru care o cer, să se ocupe efectiv de creșterea și îngrijirea acestora și să aibă acordul părinților celor mici.

Cererile în acest sens vor trebui depuse la primăria orașului de domiciliu. Această cerere trebuie să fie însoțită de actul de identitate al solicitantului, certificatul de naștere al copilului, acte doveditoare ale calității de bunic al copilului respectiv și de acordul scris al părinților.

Acest drept va înceta atunci când beneficiarul este condamnat la închisoare, a decedat, nu mai îndeplinește condițiile inițiale sau dacă nu ridică mandatele poștale timp de trei luni consecutiv.

sursă: capital.ro