Serviciul de Impozite și Taxe de la Primăria Lupeni se deschide din 13 ianuarie 2020. Impozitele locale rămân neschimbate.

Contribuabilii din municipiul Lupeni care doresc să-și achite cât mai repede obligațiile fiscale pentru anul 2020, trebuie să știe că activitatea cu publicul a Serviciului de Impozite și Taxe Locale (Serviciul Venituri Buget local) al Primăriei municipiului Lupeni va fi reluată începând cu data de luni, 13 ianuarie 2020.

Potrivit unei informări a administrației locale din municipiul Lupeni, până la această dată, funcționarii acestui serviciu vor avea de realizat operațiuni care țin de închiderea anului fiscal precedent și de implementarea modificărilor Codului fiscal în programul informatic ce gestionează obligațiile de plată ale contribuabililor.

În altă ordine de idei, primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, informează că a solicitat Consiliului local păstrarea cuantumului impozitelor locale directe la același nivel cu cele din anul precedent. ”Chiar dacă e nevoie de fonduri la bugetul local pentru a putea realiza toate investițiile pe care ni le-am propus, noi avem în vedere, înainte de toate, faptul că locuitorii municipiului Lupeni nu au venituri foarte mari și de aceea avem datoria de a-i proteja și prin instituirea unor taxe și impozite locale la nivelul cel mai scăzut posibil, potrivit legii. De aceea, în 2020, Primăria Lupeni nu va aplica nici o majorare la valoarea taxelor și impozitelor locale, singura ajustare fiind cea cu rata inflației, cotă obligatorie potrivit Codului Fiscal”, precizează primarul Lucian Resmeriță.

Acesta a mai arătat că administrația locală de la Lupeni păstrează și toate facilitățile pentru plata cu anticipație, până la data de 31 martie 2020, a impozitului datorat pentru întregul an, dupoă cum urmează:
– pentru plata integrală a impozitului pe cladiri – 10%
– pentru plata integrală a impozitului pe teren – 10%
– pentru plata integrală a impozitului asupra mijloacelor de transport – 10%
– pentru plata integrală a impozitului asupra mijloacelor de transport hibride – 50%

Nici taxa de salubrizare nu va crește anul acesta la Lupeni, cetățenii urmând să achite în continuare pentru acest important serviciu de utilitate publică 9 lei/persoană/lună, în timp ce pentru persoane juridice taxa este de 9 lei/persoană/lună (pentru firmele cu 1 până la 100 angajați), respectiv de 3 lei/persoană/lună (pentru firmele cu peste 101 angajați).

”Doresc să le mulțumesc tuturor cetățenilor municipiului Lupeni și firmelor din orașul nostru care, prin plata integrală a taxelor și impozitelor locale, au dovedit nu doar un simț civic ridicat, ci ne-au acordat sprijinul necesar pentru funcționarea, în bune condiții a administrației locale, contribuind în același timp la posibilitatea noastră de a derula o serie de investiții publice în folosul cetățenilor. Îi invit, în același timp, pe cetățenii municipiului Lupeni, ca și în anul 2020 să fie alături de Primăria și Consiliul local Lupeni și să-și achite cu responsabilitate obligațiile fiscale ce le revin la bugetul local, pentru ca, în acest fel, proiectele noastre comune să poată fi realizate în continuare”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.



(Următoarea știre) »