Primarul Tiberiu Iacob Ridzi solicită CJH să se implice în gestionarea și reabilitarea unor drumuri din Petroșani

Cu toate că, în anii precedenți, administrația publică locală a făcut o serie de investiții în întreținerea și reabilitarea drumurilor din zona Colonie a municipiului Petroșani, în opinia primarului Tiberiu Iacob Ridzi utilizarea unora dintre aceste drumuri pentru transferul deșeurilor din toată Valea Jiului la stația de sortare de la Petroșani și, de aici, mai departe, la deponeul ecologic de la Bârcea, dar și lucrările derulate la rețelele de apă și canalizare, au afectat în mod vizibil aceste străzi.

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, spune că este vorba, în principal despre traseul cuprins între DN66 Pod Viaduct – strada Lunca – strada Anton Pann – strada Cuza Vodă – strada Cărbunelui. ”În acest context, având în vedere că pe acest sector de drum se realizează traseul de transport al deșeurilor din toată Valea Jiului, dar și discuțiile pe care le-am avut în cursul anului trecut, am transmis o solicitare către domnul președinte al Consiliului județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, prin care l-am rugat să cuprindă în bugetul CJH o investiție necesară reabilitării și modernizării acestui sector de drum de pe raza municipiului Petroșani”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Acesta atrage atenția că lucrările sunt cu atât mai necesare cu cât traficul greu care se derulează în fiecare zi pe acest sector de drum pentru transportul a circa 200 de tone de deșeuri/zi, poate conduce nu doar la deteriorarea semnificativă a căii rutiere, ci și la deteriorarea caselor, vechi de peste 100 de ani, care mărginesc aceste străzi.

Primarul Petroșaniului spune că municipalitatea nu-și poate permite includerea în bugetul local a unei investiții de acest fel, în cursul anului 2020, însă Tiberiu Iacob Ridzi își exprimă disponibilitatea de a se asocia sau a da în administrare aceste drumuri către Consiliul județean Hunedoara, așa cum s-a mai procedat și în alte situații.

În altă ordine de idei, primarul Tiberiu Iacob Ridzi solicită conducerii Consiliului județean să găsească o soluție pentru a restricționa sau a închide traficul pe perioada iernii pe DJ 709F între Hotel Rusu și Masivul Parâng (sau măcar de la Pilonul 17 în sus) având în vedere că această porțiune de drum se află în șantier. ”Am avut o serie de situații în care unele mașini au rămas împotmolite pe acest drum sau alții care au pătruns de pe drum pe pârtiile de schi ș.a. Am solicitat administratorului acestui sector de drum, care este Consiliul județean, să ia măsuri urgente pentru închiderea drumului și blocarea accesului pe timp de iarnă, până la finalizarea lucrărilor de investiții, pentru a nu ne mai confrunta cu situații de genul celor pe care le-am menționat”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.



(Următoarea știre) »