marți, ianuarie 21st, 2020

 

AȘA DA! AȘA NU! / 21.1.2020

AȘA DA! Vetuța Stănescu, președinte-director al CJAS Hunedoara Pentru că… a fost numită în funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. AȘA NU! Cristian Merișanu, viceprimar Vulcan Pentru că… a forțat desemnarea sa drept candidat pentru funcția de primar al municipiului Vulcan, folosind metode care îl dezonorează.


Partidul Social Democrat – Organizaţia municipală Vulcan / Comunicat de presă

Pentru informarea corectă a cetățenilor municipiului Vulcan ca urmare a dezinformării prin știri false apărute în spatiul public.


Costel Avram – audiențe în Valea Jiului

  Miercuri, 22 ianuarie 2020, între orele 10.00 și 14.00, administratorul public al județului Hunedoara, domnul Costel Avram, va susține programul de audiențe la Biroul Teritorial al Consiliului Județean Hunedoara din municipiul Petroșani (situat pe str. Universității, nr. 20, în spatele Complexului Comercial Jiul).


Buget orientat prioritar pe investiții, în 2020, la Petroșani

Municipalitatea din Petroșani va avea, în acest an, un buget consistent care, în opinia primarului Tiberiu Iacob Ridzi, va asigura nu doar funcționarea fără probleme a administrației locale în anul 2020, ci și finanțarea unor importante investiții publice. ”Încă lucrăm la creionarea bugetului local pentru anul 2020, dar ceea ce pot să vă asigur este că pentru acest an nu avem, la Petroșani, un buget de austeritate, ci dimpotrivă, putem vorbi despre un buget de investiții. Lucrările publice pe care ni le propunem vor fi numeroase și vor viza, înCItește mai departe


AJF Hunedoara organizează curs de antrenori Licența C – Martie 2020

Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara, prin Comisia Tehnică organizează curs de antrenori Licența C în anul 2020. Data de începere a cursului este 04 martie 2020. Înscrierile și depunerea dosarelor se poate face în perioada 27 ianuarie – 28 februarie 2020 la sediul instituției din Deva, Str. Prelungire Oituz, nr.8. Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă: Fișa de înscriere tip (link de download la finalul articolului) Copie dupa C.I sau pașaport Copie legalizată după diploma de bacalaureat Cazier juridic ( original ) Dovada medicală care să ateste apt pentru efortCItește mai departe


Prognoza meteo pe o lună: Cum va fi vremea în perioada următoare și ce ne aduce începutul lunii februarie

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe o lună. Află cum va fi vremea, în fiecare regiune a țării, în intervalul 20 ianuarie – 17 februarie 2020. Prognoza meteo săptămâna 20.01.2020 – 27.01.2020  Temperatura aerului va avea valori ce se vor situa, în general, peste limitele specifice perioadei, îndeosebi în regiunile extrecarpatice. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi deficitare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele extracrapatice. Excepție este posibil să facă partea de nord a teritoriului, unde va exista o tendință spre excedent.CItește mai departe


Clubul sportiv ”Pantera Neagră” din Petroșani, premiat la Gala Națională a Federației Naționale de Taekwon-do ITF

Federația Națională de Taekwon-do ITF a împlinit două decenii de activitate. Cu acest prilej, la Sibiu, a avut loc și un eveniment special dedicat acestei aniversări. Gala Națională a Federației Naționale de Taekwon-do ITF le-a adus un premiu și reprezentanților Clubului Sportiv ”Pantera Neagră”, condus de Ionuț Lascău, care fac parte din cadrul Federației Naționale de Taekwon-do ITF. În plus, antrenorii și arbitrii Clubului ”Pantera Neagra” din Petroșani au fost prezenți și la stagiul de perfecționare organizat la Sibiu de către Federatia Romana de Taekwon-do ITF. Clubul sportiv ”Pantera Neagră” esteCItește mai departe


Programul „Un autoturism pentru fiecare familie”: Ce prevede acesta și ce sumă de finanțare pot încasa românii pentru achiziția unei mașini noi

O propunere legislativă a fost înregistrată la Senat, la sfârșitul lunii trecute. Aceasta prevede un ajutor în valoare de 35.000 de lei, nerambursabil, pentru fiecare familie care dorește să-și achiziționeze o mașină  nouă. Propunerea legislativă, nr B602/2019, privind Programul „Un autoturism pentru fiecare familie”, prevede un ajutor de 35.000 de lei nerambursabili pentru un autoturism nou cu şapte locuri, conform proiectului depus la Senat. Proiectul de lege prevede ca repsectivul program să intre în vigoare de la 1 iulie 2020. sursa: zf.ro


Investiții finalizate la Uricani pentru modernizarea Grădiniței nr. 1

Copiii și cadrele didactice de la Grădinița nr. 1 din orașul Uricani și-au reluat activitatea după ce imobilul destinat pregătirii preșcolarilor a fost complet reabilitat de autoritățile publice locale. Potrivit primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, la Grădinița nr. 1 situată pe strada Aleea Jiului s-au realizat în ultimul an investiții semnificative, constând în anveloparea zidurilor exterioare ale întregii clădiri, înlocuirea integrală a tâmplăriei (atât la partea interioară, cât și exterioară), înlocuirea integrală a instalațiilor sanitare, înlocuirea în totalitate a rețelelor termice, schimbarea centralei termice și racordarea acesteia la noua rețeaCItește mai departe


21 ianuarie: Ziua Îmbrăţişărilor, în toată lumea: Aşadar, îmbrăţişaţi-vă, pentru a fi mai sănătoşi şi optimişti!

Pe 21 ianuarie, în toată lumea este sărbătorită Ziua Îmbrățișărilor. O îmbrăţişare aduce sănătate, spun psihologii, aşa că cineva s-a gândit să inventeze o sărbătoare într-o perioadă pe care alţii au considerat-o deprimantă. Sărbătoarea îmbrăţişărilor, instituită în anul 1986 de pastorul Kevin Zaborney din statul american Michigan, a fost plasată în perioada dintre Crăciun şi Sfântul Valentin, Ziua Îndrăgostiţilor, când oamenii tind să-şi piardă buna stare de spirit şi, de aceea, această Zi a Îmbrăţişărilor încuraja familiile, prietenii sau chiar necunoscuţii să nu se simtă stingheriţi să-şi arate sentimentele înCItește mai departe


România, reprezentată de primarul Tiberiu Iacob Ridzi la reuniunea regiunilor miniere europene

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi va fi prezent, la finalul acestei luni, mai exact în perioada 27-28 ianuarie 2020, la o întâlnire a regiunilor miniere din statele Uniunii Europene, întâlnire care va avea loc în Polonia, la Katowice. ”Este vorba despre o reuniune la cel mai înalt nivel, la care și-a anunțat prezența și noul Președinte al Comisie Europene, d-na Ursula von der Leyen, dar și Primul Ministru al Poloniei, dl. Mateusz Morawiecki preucm și mai mulți comisari europeni, reprezentanți ai Parlamentului European și invitați din toate regiunile miniereCItește mai departe


Pregătirile pentru nuntă încep la târgul de la Shopping City Deva

Între 23 și 26 ianuarie, viitorii miri sunt așteptați la târgul de nunți găzduit de Shopping City Deva, pentru a descoperi tendințele anului 2020. Aici, vor putea pune la punct toate detaliile pentru a crea un eveniment perfect, pe măsura așteptărilor. Rochia de mireasă este unul dintre cele mai importante aspecte din planificarea unei nunți.  Consultanții cu experiență în organizarea de evenimente le vor întâmpina într-un cadru plin de rafinament și le vor ajuta pe viitoarele soții să găsească ținuta de vis. Mai mult decât atât, cele care sunt înCItește mai departe