Copiii și dascălii de la Grădinița ”Lumea copiilor” din Lupeni au sărbătorit ”Ziua Cititului Împreună”

Ziua Internaţională a Cititului Împreună (ZICI), sărbătorită și în România în data de 5 februarie, datorită eforturilor şi tenacităţii fondatoarei mişcării ”Citim Împreună România” şi a Bibliotecii copiilor „Din loc în loc” din Lupeni, americanca Brandi Anderson Bates, a fost marcată, evident și la Lupeni.
Aici, în cadrul Grădiniței ”Lumea Copiilor”, copiii din grupele de preșcolari s-au alăturat celor din alte aproape 1400 de grădiniţe, creşe, şcoli, biblioteci, librării  din ţară, pentru a sărbători acest eveniment, cum altfel, decât citind împreună. Potrivit prof. pentru învățământ preșcolar Mariana Ari, de la Grădinița ”Lumea Copiilor” din Lupeni, anul acesta motto-ul sub care s-a desfășurat evenimentul este „Citim împreună pentru a vindeca planeta”.
”Citim Împreună România ne  invită să participăm la acest eveniment pentru a trimite un mesaj puternic despre importanţa cititului pentru copii în fiecare zi, timp de 20 de minute, încă  din prima lor  zi de viaţă şi până după ce pot citi singuri. Trebuie menţionat faptul că acest  eveniment a fost inventat de organizaţia LitWorld în anul 2010, pentru a atrage atenţia asupra importanţei cititului cu voce tare, cu scopul alfabetizării copiilor”, arată prof. înv. preşcolar Mariana Ari.