Promisiune onorată! Mai mulți bani de la Consiliul Județean Hunedoara pentru SMURD

Consiliul județean Hunedoara a aprobat, în ședința de miercuri, 26 februarie 2020, majorarea contribuției anuale către Asociația Salvital Hunedoara în vederea finanțării cheltuielilor de organizare, funcționare și dezvoltare a acesteia și a SMURD, de la 5 lei la 7 lei/locuitor al județului/an. Astfel, începând cu anul 2020, valoarea totală a contribuției se ridică la 3.186.211 lei.

În 2007, CJ Hunedoara a aprobat contribuția anuală către Asociația Salvital Hunedoara în cuantum de 1 leu/locuitor al județului/an. În vederea acoperirii cheltuielilor de organizare, funcționare și dezvoltare a asociației și a SMURD al județului Hunedoara, cuantumul contribuției a fost majorat, în 2008, la 1,5 lei/locuitor/județ/an. În 2011, CJH a aprobat majorarea contribuției anuale la 2 lei/locuitor al județului/an, iar în 2016 contribuția anuală a fost majorată la 3 lei/locuitor al județului/an. În 2018, cotizația a fost stabilită la suma de 5 lei/locuitor al județului/an.

Cu toate acestea, contribuția stabilită de Adunarea generală a asociației pentru consiliile locale care au calitatea de membru, precum și contribuția anuală a Consiliului Județean Hunedoara către Asociația Salvital Hunedoara de 5 lei/locuitor al județului/an nu acoperă integral cheltuielile de organizare, funcționare și dezvoltare a asociației și a serviciului SMURD al județului Hunedoara, chiar și în condițiile în care salarizarea este net inferioară față de cea a angajaților din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență care își desfășoară activitatea în serviciul SMURD. Mai mult, aceste aspecte se suprapun cu decizia unor unități administrativ locale de a se retrage din asociație, fapt care a condus la diminuarea veniturilor la bugetul asociației.

În prezent, Asociația Salvital Hunedoara asigură personalul paramedical pentru funcționarea unui număr de opt module SMURD, dintre care cinci module funcționează în locațiile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara, în localitățile: Deva, Hunedoara, Brad, Ilia și Petroșani, iar trei module în cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență ale autorităților publice locale din municipiul Vulcan, orașul Petrila și orașul Simeria.

Asociația Salvital Hunedoara s-a înființat în anul 2005 prin libera exprimare a voinței de asociere a membrilor fondatori – autorități ale administrației publice locale șiinstituții publice, printre care și Consiliul Județean Hunedoara, conform Hotărârii nr. 35/2005. La statutul asociației au aderat ulterior și alte autorități ale administrației publice locale și instituții publice.