marți, martie 3rd, 2020

 

Aviz negativ în Parlament pentru Lucian Heiuș ministrul propus de PNL pentru Finanțe

În cadrul audierilor care au avut loc marți, 3 martie 2020 la Parlament, ministrul propus de PNL pentru portofoliul Finanțelor Publice în Guvernul Câțu, este vorba despre deputatul liberal Lucian Heiuș, a obținut un aviz negativ din partea membrilor Comisiei pentru Buget-Finanțe. Lucian Heiuș a fost apreciat în cadrul dezbaterilor, președintele comisiei, social-democratul Eugen Teodorovici apreciind chiar că „se vede clar diferența între domnul Heiuș și ministrul de tristă amintire, care este foarte mare.” Cu toate acestea, fiind vorba despre un membru al PNL, cei 19 parlamentari ai PSD din ComisiaCItește mai departe


Restricții de apă miercuri, 4 martie la Petroșani

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru miercuri, 4.03.2020, în localitatea: Petroșani – între orele 8:30 – 17:30. Zonele afectate: str. Maleia, str. G-ral V. Milea – parțial, str. Piscului, str. C-tin Mille, str. Zorilor, str. Intrarea Eroilor. Motivul restricției: remediere pierdere, str. Maleia. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere. Birou Presă  Apa Serv Valea Jiului Petroşani


Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram – audiențe în Valea Jiului

Miercuri, 04 martie 2020, între orele 10.00 și 12.30, administratorul public al județului Hunedoara, domnul Costel Avram, va susține programul de audiențe la Biroul Teritorial al Consiliului Județean Hunedoara din municipiul Petroșani (situat pe str. Universității, nr. 20, în spatele Complexului Comercial Jiul).


O tânără spaniolă studiază tehnici de promovare în turism la Consiliul Județean Hunedoara, în cadrul Programului Eurodyssee

Clara Valero Roca locuiește într-o mică localitate lângă Barcelona (Spania) și este licențiată în managementul turismului. Ea este cea mai recentă beneficiară a Programului Eurodyssee, prin care Consiliul Județean Hunedoara s-a implicat de mai bine de 20 de ani în organizarea de stagii de pregătire profesională pentru tinerii din diverse regiuni ale Europei. Marți, 3 martie, Clara s-a prezentat la noul ei ”loc de muncă” de la Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a Județului Hunedoara (A.D.E.H.), instituția cheie în promovarea turistică a județului, aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, după ceCItește mai departe


Expoziție de artă contemporană la Galeria ”Ianza” din Petroșani

Nu mai puțin de 48 de artiști plastici profesioniști, cu toții membrii ai Uniunii Artiștilor Plastici din România au răspuns invitației lansate de Ami Vasilescu și Fundația Ianza-Art Inter Cultural, de a participa la o expoziție de artă plastică contemporană, care urmează să fie vernisată joi, 5 martie 2020 de la ora 17,30 la Galeria de artă ”Ianza” din centrul istoric al municipiului Petroșani. Este vorba despre artiști plastici deosebit de apreciați din România, precum: Otilia Anastase, Ammar Alnahhas, Tiberiu Balasz, Laurențiu Baltă, Marius Barb Barbone, Cristina Berechet, Elena Borundel, Mariea Boz,CItește mai departe


Șomaj în ușoară creștere, la început de 2020, în județul Hunedoara

Potrivit statisticilor oficiale, comunicate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, rata șomajului în județul nostru la finalul lunii ianuarie 2020 a înregistrat o ușoară creștere, în procent de 0,16% față de luna precedentă. AJOFM Hunedoara informează că la finalul lunii ianuarie, în județul Hunedoara erau înregistrați 5.426 șomeri (din care 2.783 femei), rata șomajului fiind de 3,15 %. Din totalul de 5.426 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 2.585 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2.841 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 1.826CItește mai departe


Trei zile cui trafic închis pe strada Carpați din Petroșani

Biroul de presă al Apa Serv Valea Jiului informează că în vederea execuţiei lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în judetul Hunedoara (Valea Jiului) – 2014-2020” – pentru  contractul de lucrări ”VJ-CL-06 – Reabilitarea retelelor de apă și canalizare Petroșani Nord”, traficul rutier pe strada Carpați din municipiul Petroşani, va fi închis parțial în  perioada 4 – 6. martie 2020. Reprezentanții operatorului de apă menționează că pentru lucrările din cadrul proiectului există, avize, aprobări necesare execuției, inclusivCItește mai departe


”Infernul” lui Sartre, se joacă în premieră la Teatrul de Artă din Deva

Iubitorii Thaliei sunt invitați miercuri, 4 martie 2020, de la ora 19,00 în sala de spectacol a Teatrului de Artă din Deva, la premiera piesei ”Infernul”, o adaptare după piesa ”Cu ușile închise” a lui jean Paul Sartre, în viziunea regizorală a lui Daniel Bucur. „INFERNUL este o adaptare dupa piesa filozofica CU USILE INCHISE a lui Jean Paul Sartre scrisă în 1943 și reprezentată la Paris pentru prima dată în 1944. Această piesă este reprezentativă pentru existențialism, o mișcare literară de la începutul secolului XX în care ființa umanăCItește mai departe


Cinema ”Șerban Ionescu” Petroșani / Filmele săptămânii 4-8 martie

Programul filmelor care vor rula în săptămâna 4 – 8 martie 2020 la Cinematograful 3 D ”Șerban Ionescu” din municipiul Petroșani este următorul: MIERCURI, 4 MARTIE 2020 Ora 18.00 CHEMAREA STRĂBUNILOR – 2D – Durata 1h 45 min., aventuri, animație, A.G., Preț 20 lei Ora 20.00 MIAMI BICI – 2D – Durata 1h 29 min., comedie, N -15, Preț 20 lei Joi, 5 MARTIE 2020 Ora 18.00 CHEMAREA STRĂBUNILOR – 2D – Durata 1h 45 min., aventuri, animație, A.G., Preț 20 lei Ora 20.00 MIAMI BICI – 2D – DurataCItește mai departe


Dascăli, părinți și autorități implicate – garanția succesului la școală al copiilor vulcăneni

Un proiect dezvoltat de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara în parteneriat cu administrația publică locală din municipiul Vulcan și Școala gimnazială nr. 6 Vulcan încearcă să aducă în atenția comunității importanța rolului pe care părinții îl au, alături de școală și administrație, în succesul activităților educaționale ale copiilor. În acest context, luni, 2 martie 2020 la sediul Primăriei din Vulcan a avut loc o sesiune de informare având ca scop conștientizarea comunității locale din Vulcan asupra importanței participării parentale la îngrijirea și educația copiilor, precum și importanța acesteia pentru dezvoltarea lorCItește mai departe