Întrebare pentru liberali: Cât mai aveți de gând să-i mințiți pe hunedoreni?

Tupeul liberalilor nu încetează să mă uimească. Zilele trecute au ținut să le reamintească hunedorenilor măsura incompetenței lor. Cuplul Adrian David – Tiberiu Iacob Ridzi și-a amintit de DJ 709F Cabana Rusu – Masivul Parâng, drum pentru care tot ce au făcut liberalii în 12 ani au fost câteva hârtii și un parteneriat în 2016, aspru taxat de oameni la vot, atunci când s-au săturat de minciuni și de praf în ochi.

Așadar, domnilor de la PNL, nu ați fost capabili să asfaltați acest drum în 12 ani, iar acum, când conducerea PSD a județului îl finalizează, trăiți din amintiri?

Să vă reamintesc eu cum arată realitatea, stimați domni. În 2016, când am preluat conducerea Consiliului Județean Hunedoara, ați spus că ați lăsat un județ „la cheie”. Cu siguranță, o cheie ruginită!

Să începem cu drumul spre Mănăstirea Prislop, unul dintre primele obiective de investiții pe care le-am derulat în calitate de președinte al CJ Hunedoara. Vă amintiți ce ați lăsat acolo? Un dezastru, vă spun eu, însă am rezolvat problemele și am dus investiția la bun sfârșit.

Dar de drumul spre Sarmizegetusa Regia vă amintiți? Cu siguranță își amintesc hunedorenii cum o lucrare „marca PNL” s-a prăbușit la prima inundație. O altă investiție pe care a trebuit să o refacem, ca să nu intrăm în detalii legate de modul în care a fost implementat acest proiect în mandatul PNL.

Chiar nu vă este rușine, domnule Adrian David, domnule primar Tiberiu Iacob Ridzi? Sigur că pot înțelege că vă deranjează cum PSD poate în 4 ani ceea ce nu a putut PNL în 12 ani, dar lipsa de bun simț nu o pot înțelege. Spuneți-le hunedorenilor despre ceea ce faceți și ați făcut, nu vă însușiți munca altora.

De fapt, știm ce le spuneți voi, cei de la PNL, hunedorenilor. Le vindeți himere, domnilor. Vă amintesc câteva dintre ele – aeroport la Deva, conurbație, centrală nucleară la Mintia, domeniu schiabil în Parâng. Chiar nu vă e rușine?

În schimb, noi stăm cu fruntea sus în fața oamenilor. Pe când voi vindeați iluzii, noi am adus în județ, doar prin Programul Național de Dezvoltare Locală, peste 150 de milioane de euro, bani care au ajuns în beneficiul direct al hunedorenilor.

Noi am dezvoltat județul și vom continua să o mai facem, voi puteți să vă numărați minciunile electorale pe care le-ați spus oamenilor. Cu siguranță nu veți termina de numărat până la următoarele alegeri locale și generale.

Deputat Laurențiu Nistor,
Președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara