La Lupeni, lucrările de investiții pentru reabilitarea rețelelor de apă și canalizare au parte de un ”șantier curat”

În seria investițiilor publice care se derulează în această perioadă pe raza municipiului Lupeni, un rol important îl au și cele care au ca scop reabilitarea și modernizarea rețelelor publice de apă și canalizare din această localitate. Fapt deja știut, aceste lucrări se execută în cadrul unui amplu proiect de investiții derulat de către operatorul regional Apa Serv Valea Jiului, cu fonduri accesate de la Uniunea Europeană, prin intermediul programului POIM.

În cadrul acestui program, în care sunt programate lucrări de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din toată Valea Jiului, municipiul Lupeni beneficiază, la rândul său, de două contracte care au ca scop  conformarea infrastructurii de apă și canalizare la cerinţele ce derivă din directivele europene privind epurarea apelor uzate (91/271/EEC) și calitatea apei destinate consumului uman (Directiva 98/83/CE) până în anul 2020, acest lucru urmând să se concretizeze în creșterea calității serviciilor de alimentare cu apă potabilă și în reducerea numărului de avarii generate de problemele tot mai mari ale vechilor conducte de apă și canal a căror vechime depășește chiar și o jumătate de secol.

În municipiul Lupeni, lucrările de implementare a acestui proiect sunt în plină execuție, iar evoluția acestora este atent supravegheată atât de reprezentanții companiei de apă, cât și de cei ai administrației locale de la Lupeni. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, se declară acum mulțumit de evoluția acestei investiții publice de pe raza localității, dar mai ales de modul profesionist în care lucrează cei de la Hidroconstrucția SA, firma care a câștigat contractele de execuție de pe raza municipiului Lupeni. ”Pe acest șantier de investiții se lucrează deja de aproape un an de zile. Noi am avut însă șansa de a colabora, la Lupeni, pe execuția acestui proiect, cu o firmă specializată pe ceea ce înseamnă lucrări hidro și de aceea, cu mici excepții, aceste lucrări aproape că au trecut neobservate. Desigur, ne-a ajutat și vremea, astfel încât nu am avut probleme semnificative cu specificitatea acestui tip de șantier, care presupune săpături, noroi, disconfort pentru cetățeni, iar acolo unde au fost semnalate astfel de probleme, constructorul a intervenit imediat, răspunzând prompt la semnalele noastre. Lucrările vor continua și în cursul acestui an și tocmai de aceea, le cer înțelegere cetățenilor pentru disconfortul pe care acestea îl crează temporar, dar vreau să-i asigur nu doar că, peste tot unde se fac săpături în acest proiect, terenul va fi reparat corespunzător dar și că, după finalizarea acestor investiții, nu vom avea atât de multe și atât de grave probleme cu restricțiile de apă pe raza municipiului Lupeni”, spune primarul Lucian Resmeriță.

La rândul său, directorul general al Apa Serv Valea Jiului apreciază că beneficiile implementării acestui tip de proiecte de investiții, sunt multiple: ”În primul rând, prin aceste investiții, putem asigura accesul neîntrerupt al cetățenilor la serviciul de alimentare cu apă potabilă, dar și îmbunătățirea calității apei la consumator, odată cu schimbarea țevilor de alimentare vechi, din metal, cu cele noi din PVC. Apoi, vorbim despre reducerea semnificativă a numărului de avarii, pentru că noile conducte sunt mult mai fiabile și, ca orice lucru nou, au o perioadă de garanție, în acest caz, foarte mare. Toate astea pe partea de alimentare cu apă. În ceea ce privește canalizarea,

sperăm să avem, de asemenea, mai puține avarii generate de înfundarea rețelelor pentru că am mărit capacitatea conductelor și a căminelor de vizitare. De asemenea, implementarea acestui proiect, ASVJ va asigura un impact pozitiv asupra mediului înconjurător, odată cu creșterea capacității de gestionare a apelor uzate. Și să nu uităm că, pe perioada derulării acestor investiții, în fiecare localitate din Valea Jiului, au fost create un număr semnificativ de noi locuri de muncă, pentru execuție”, spune ing. Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.

În termeni tehnici, modernizarea sistemului de apă și canalizare din municipiul Lupeni înseamnă:

  • înlocuirea unor rețele de apă potabilă pe o lungime totală de 17 km;
  • înlocuirea unor rețele de canalizare pe o lungime totală de 12,8 km;
  • reabilitarea aducțiunii de apă Braia, pe o lungime totală de 2,6 km;
  • construirea unei stații de pompare a apei în cartierul Ștefan;
  • construirea unei stații de pompare a apei în zona Lupeni Est.

Valoarea totală a celor două contracte de investiții de la Lupeni este de peste 28,5 milioane de lei, fără TVA.

”Vorbim despre un proiect de investiții important nu doar din perspectiva valorii financiare a acestuia și a faptului că el nu implică un efort financiar major de la bugetul local, ci de un proiect absolut necesar pentru localitatea noastră, unde nu s-au mai făcut lucrări majore în domeniul apă și canalizare de foarte, foarte mulți ani. Desigur, și aceste lucrări, care se adaugă la celelalte investiții publice care se derulează pe raza municipiului nostru au făcut curat șantier din municipiul Lupeni însă, așa cum spuneam, eu mă bucur foarte mult că acest șantier este, la Lupeni, și unul… curat”, a mai precizat primarul Lucian Resmeriță.



(Următoarea știre) »