Mandatele aleșilor locali, prelungite până la 1 noiembrie. Data alegerilor locale va fi stabilită de Parlament: Decizie finală în Camera Deputaților

Luni, plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de lege care prelungește mandatele aleșilor locali și acordă Parlamentului prerogativa stabilirii datei alegerilor locale. În prezent, data alegerilor locale este stabilită de Guvern.

Proiectul adoptat în Parlament prevede că:

Mandatele în curs ale primarilor, consilierilor locali, preşedinţilor de consilii judeţene şi consilierilor judeţeni se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020.

Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică cu cel puţin 60 de zile înaintea votării.

Guvernul stabileşte prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect. Legea merge spre promulgare la șeful statului.

Sursa: stiripesurse.ro