PSD începe în Valea Jiului strângerea de semnături pentru respectarea Legii Pensiilor

Organizaţiile PSD din Valea Jiului au început de luni, 13 iulie 2020 campania de strângere de semnături, inițiată de senatorul Cristian Resmeriță, prin care acesta dorește să atragă atenția Guvernului României să respecte prevederile Legii Pensiilor și să dea curs obligativității privind majorarea pensiilor din sistemul public cu 40% începând cu data de 1 septembrie 2020.
”În calitate de coordonator al organizaţiilor PSD din Valea Jiului am luat această decizie, ca împreună cu colegii din toate organizaţiile PSD din Valea Jiului, să facem tot ceea ce este posibil pentru ca acest Guvern PNL să respecte întocmai prevederile din Legea Pensiilor. Atrag atenția că orice creştere mai mică de 40% a punctului de pensie, consider că este de fapt o tăiere a drepturilor de pensie cuvenite cetățenilor României. Invit toți cetățeni care doresc să sprijine acest demers politic, prin care nu cerem altceva decât respect pentru pensionarii acestei țări și respect față de legile țării, să vină alături de noi. Împreună suntem puternici și vom demonstra încă o dată acest lucru !”a declarat senatorul Cristian Resmeriță, președintele executiv al Organizației județene a PSD Hunedoara.
Acesta a arătat că semnăturile vor fi colectate în puncte special amenajate, de către reprezentanți ai organizațiilor PSD din toate localitățile Văii Jiului, cu respectarea măsurilor de igienă și distanțare socială. La Lupeni, cei care doresc să semneze pentru acest demers al PSD sunt invitați la sediul Organizației PSD Lupeni.