luni, iulie 27th, 2020

 

ATENȚIE! SE IA CURENTUL ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA! VEZI UNDE!

E-Distribuţie Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbăCItește mai departe


Aseară am pus / O poezie de Dorel Neamțu

Aseară-am pus un gând de-al meu Într-un cuibar de rândunică Ca să te învețe mama ta Să zbori fără de frică. Și să te-ntorci la cuibul tău În fiece dimineață Cu câte-un vis, cu-n curcubeu Ca iar să mă șterg pe față. Dar să nu uiți că te-am rugat De dorul iubirii mele Să o săruți pe-ntunecat Cu vis ce e nins de stele. Să-i lași o aripă și-un dor Pe pragul prispei unde cântă Să-i spui că mă aduci în zbor Pentru un sărut, pentru o nuntă. Să zboriCItește mai departe