Ce venituri se vor majora de la 1 septembrie 2020: Punctul de pensie va ajunge la 1.442 de lei

După multe discuții și tergiversări, de la data de 1 septembrie 2020, cinci tipuri de venituri ale românilor vor fi majorate.

Pensiile

După multe și interminabile discuții și dezbateri, pensiile se majorează cu 14% astfel că punctul de pensie va ajunge la 1.442 de lei. Majorarea care era prevăzută de legea pensiilor era de 40% însă Guvernul a invocat actuala situație economică generată de criza sanitară și s-a decis în cele din urmă majorarea pensiilor cu numai 14%.

Pensia minimă garantată

Și acest tip de venit va crește de luna viitoare, astfel că se va majora de la 704 lei la 800 de lei. Trebuie amintit faptul că viitoarea lege a pensiilor (Legea nr. 127/2019) stabilește un nou calcul al pensiei minime, astfel încât nu toți cei ieșiți la pensie vor primi aceeași sumă de bani, ci o sumă care să reflecte cât și cum au cotizat, conform avocatnet.ro.

Majorarea pensiilor. Modificarea pentru acordarea medicamentelor compensate

Pensiile artiștilor

Cei care au fost membri ai uniunilor de creație vor avea și ei pensii mai mari, pentru că Legea nr. 8/2006 stabilește că indemnizația acestora se modifică în funcție de valoarea punctului de pensie.

„Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată (…) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie”, scrie în Legea nr. 8/2006.

Însoțitorii pensionarilor de invaliditate de gradul I

Aceștia vor avea indemnizațiile majorate de la 1.012 lei la 1.154 de lei.

Alocațiile copiilor

Și alocațiile copiilor se majorează. Nu se vor dubla până la urmă dar vor crește. Dublarea se va face, conform deciziei Guvernului, în cinci etape iar prima dintre acestea este acum, în septembrie. Alocațiile celor mici se majorează de luna viitoare cu 20%.

Sursa: dcbussines.ro