marți, septembrie 29th, 2020

 

Doliu în Valea Jiului ! S-a stins Georgel Lascăr, un respectat om de afaceri și un om bun.

Apreciat om de afaceri și respectat cetățean al municipiului Vulcan, Georgel Lascăr s-a stins din viață marți, 29 septembrie 2020. Georgel Lascăr a lucrat la mină, însă la scurt timp după Revoluția din 1989 a avut curajul de a investi într-o afacere privată în domeniul auto, service-ul său auto devenind unul dintre cele mai serioase și mai căutate unități de profil din Valea Jiului. Tot Georgel Lascăr a deschis la Petroșani prima reprezentanță auto Dacia din regiune. De câțiva ani buni, Georgel Lascăr a pus bazele unui apreciat local deCItește mai departe


Administratorul public al județului, audiențe în Valea Jiului

Miercuri, 30 septembrie 2020, între orele 13.00 și 15.00, administratorul public al județului Hunedoara, domnul Costel Avram, va susține programul de audiențe la Biroul Teritorial al Consiliului Județean Hunedoara din municipiul Petroșani (situat pe str. Universității, nr. 20, în spatele Complexului Comercial Jiul).


PSD are majoritate în Consiliul Județean Hunedoara!

În Consiliul Județean sunt 33 de membri, președintele – ales uninominal – și 32 aleși pe liste de partide. PSD are 18 mandate, 17 câștigate pe listă și președintele, PNL – 8, ProRomânia – 3, USR și PMP – câte 2. Cei doi vicepreședinți vor fi aleși dintre consilierii PSD întrucât această formațiune politică are majoritate. PSD: Laurențiu Nistor – președinte, ales uninominal  Ion Bădin  Ioan Rus Eufimia – Graziela Achim Costel Avram/Sever Bogdan  Fabius – Tiberiu Kiszely Alin-Adam Țambă/Sever Bogdan sau Gabriel – Ionuț Pârvuța Ancuța – Elena Suciu  Ioan-Dumitru Ștaier Maria Ivăniși Doinița – Maria Bălănesc Alin – Cosmin Iovănescu  Ion Hirghiduși Alexandru ChișCItește mai departe


Sportivul Alexandru Preda, cetățean de onoare al Vulcanului la 22 de ani

Preda Alexandru Gabriel face parte din galeria puținilor tineri din Valea Jiului care, deși a adunat experiențe prețioase în cariera profesională în afara granițelor țării, a ales să se întoarcă acasă, la Vulcan, pentru a pune umărul la dezvoltarea localității sale natale. Campion mondial, european și multiplu campion național la TaeKwondo, Alexandru Gabriel Preda a obținut deja și titlul de maestru emerit al sportului. Grație acestor rezultate, la care se adaugă alte multiple calități ale tânărului vulcănean, Consiliul local al municipiului Vulcan a decis, la ultima reuniune a acestuia dinCItește mai departe


Cardul de sănătate, OBLIGATORIU din nou, începând din 1 octombrie. Cât timp vor rămâne ,,în picioare” consultațiile de la distanță

Biletele de trimitere care nu mai sunt valide sau urmează să expire rămân valabile până la finalul acestui an, având în vedere că unele servicii medicale nu au putut fi acordate, din cauza pandemiei de coronavirus, se arată într-o ordonanță de urgență a Guvernului, ce a fost oficializată vineri. Totodată, actul normativ stabilește și că se vor putea acorda consultații medicale la distanță, fără să fie nevoie de utilizarea cardului de sănătate. Astfel, după cum apare în OUG 162/2020, care se aplică deja, mai multe documente medicale vor rămâne valabileCItește mai departe


29 septembrie: Vara Târzie sau Vara lui Mioi: Tradițiile și obiceiurile conform credinței populare

Conform credinței populare, pe data de 29 septembrie începe Vara lui Mioi, care se încheie odată cu celebrarea Sfintei Parascheva. Perioada cuprinsă între 29 septembrie şi 14 octombrie este denumită, conform volumului Tradiţii şi Obiceiuri Româneşti, coordonat de editura Flacăra, vara târzie sau Vara lui Mioi. Există o legendă care spune că, pe vremuri, trăia un cărăuş sărac, pe nume Mioi. El s-a rugat lui Dumnezeu să-i mai dea câteva zile de vară, ca să termine de treierat grâul. Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de el şi i-a îndeplinitCItește mai departe


Rezultatele finale ale alegerilor din orașul Petrila

Petrilenii au decis că ”drumul cel bun” propus de primarul Vasile Jurca și echipa PSD Petrila este direcția pe care trebuie să o urmeze în următorii 4 ani administrația locală din această localitate, dar și din județul Hunedoara. De aceea, votul petrilenilor a fost unul categoric, pe toate linii pe, pentru oferta electorală a PSD, care a obținut astfel cel mai bun rezultat politic de la Petrila din ultimii 30 de ani. Primarul Vasile Jurca (PSD) a fost astfel reconfirmat în funcție, detașat cu 65,07% din opțiunea electoratului prezent laCItește mai departe


Rezultatele finale ale alegerilor din municipiul Vulcan

Așa cum era de așteptat, renunțarea la candidatura pentru un nou mandat de primar a lui Gheorghe Ile (PSD) a dat startul unei competiții reale între ceilalți candidați înscriși în cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Vulcan. Chiar dacă, la fel ca întreaga Vale a Jiului, municipiul Vulcan este vizibil adeptă a stângii politice, ruptura din primăvara acestui an a tinerilor social-democrați conduși de Cristian Merișanu (la vremea respectivă viceprimar al localității) a divizat opțiunile electoratului vulcănean dând astfel posibilitatea abilului politician de dreapta Dan Marinescu de a-șiCItește mai departe


Rezultatele finale ale alegerilor locale din municipiul Petroșani

Liberalul Tiberiu Iacob Ridzi a reușit să-și adjudece cel de-al cincilea mandat în fruntea municipiului Petroșani, la scrutinul electoral din 27 septembrie 2020, însă e de așteptat să nu poată constitui o majoritate politică în jurul PNL în viitorul Consiliu local. La votul pentru alegerea primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a obținut 4818 voturi corespunzătoare unui procent de 42,52%, fiind urmat de candidatul PSD, Costel Avram, aflat la prima candidatură uninominală din cariera sa politică. Avram a obținut 3318 voturi, corespunzătoare unui procent de 29,24%. Pe podium se situeazăCItește mai departe