Decizii organizatorice în prima ședință de lucru a noului Consiliu județean Hunedoara

Vineri, 6 noiembrie a avut loc prima ședință de lucru a noului Consiliu județean Hunedoara, în componența rezultată după alegerile din septembrie 2020. în cadrul ședinței, convocată de îndată de președintele CJH, Laurențiu Nistor au depus jurământul consilierii județeni care au lipsit la ședința de constituire din data de 23 octombrie 2020 precum și cei validați ulterior.

Astfel, în prima etapă, au depus jurământul de credință Ioan Hirghiduși (PSD), Marin Coltescu (Pro România) și Dorin Ioan Popa (PNL), ultimii doi, în sistem videoconferință. În a doua etapă, au depus jurământul consilierii județeni validați de Tribunalul Hunedoara în urma retragerii unor consilieri aleși. Este vorba despre Ioan Șpan (PSD), Andrei Socaci (PSD), Bogdan Sever (PSD) și Daniela Maria Logofătu (PNL).

Potrivit unei informări a CJH, în urma refuzului domnului Traian Berbeceanu (PNL) de a prelua mandatul de consilier județean (după ce acesta a fost numit de Guvern în funcția de Prefect al Capitalei), respectiv în urma demisiilor consilierilor județeni Graziela Achim (PSD) și Fabius Tiberiu Kiszely (PSD), urmează să fie validate alte trei mandate pentru completarea Consiliului Județean Hunedoara.

În cadrul primei ședințe de lucru al noului CJH, partidele politice au decis să uzeze de prevederea potrivit căreia formațiunile politice care au cel puțin 3 consilieri județeni pot forma grupuri. Astfel, liderii de grup aleși sunt: Ioan Dumitru Ștaier (PSD), Adrian Nicolae David (PNL) și Adrian Zvâncă (Pro România).

De asemenea, în cadrul acestei ședințe a fost stabilită prin vot și componența nominală a celor 6 comisii de specialitate ale Consiliului Județean Hunedoara.