Francisc Nemeth, prezență onorantă și fascinantă la saloanele de artă fotografică de pe mapamond

Chiar dacă numărul evenimentelor expoziționale s-a redus foarte mult la nivel planetar, ca și la nivel local, din pricina halucinantei situații în care a fost aruncată întreaga omenire de pandemia Covid-19, acolo unde mai au loc astfel de evenimente, când vine vorba despre saloanele de artă fotografică, numele artistului fotograf Francisc Nemeth din Vulcan – Valea Jiului este rostit cu același respect cu care îi sunt apreciate și lucrările sale artistice.
De curând, la Sibiu, acolo unde a avut loc Salonul Internațional de Artă Fotografică al României, eveniment derulat sub sigla Asociației Internaționale a Artiștilor Fotografi (AFIAP) unde maestrul Nemeth este membru de onoare, două dintre lucrările de artă fotografică ale acestuia și-au găsit un binemeritat loc pe simeze alături de alte câteva zeci de impresionante lucrări de artă fotografică.
Mai  mult, acesta a primit zilele acestea și rezultatele de la cel de-al cincilea Circuit Internațional Camera Obscură, eveniment expozițional de artă fotografică desfășurat simultan în Africa de Sud, Belarus și Serbia. Juriile au selecționat pentru expoziții 10 dintre lucrările realizate și prezentate de Francisc Nemeth. ”Cred că este un rezultat frumos. Mulțumesc organizatorilor, juriului și modelelor mele: Maria Buta, Iustina Drobotă și Florica Marinescu. Sigur că, în această perioadă halucinantă, și activitatea mea este mai restrânsă ca de obicei, pentru că și evenimentele expoziționale de anvergură s-au redus foarte mult. Cred că din acest tunel doar Bunul Dumnezeu ne va scoate și sunt convins că o va face la momentul potrivit. În aceste condiții este dificil să te mai ții de creație, de artă, dar nu ne lăsăm și viața merge totuși înainte”, a declarat maestrul Francisc Nemeth, artist fotograf AFIAP.
Suntem convinși că optimismul maestrului Nemeth, dar mai ales superbele sale creații, care confirmă încă o dată (dacă mai era nevoie !) perenitatea stilului ”belle arte” în fotografie, chiar și în condițiile din ce în ce mai ”agresive” ale stilului creativ, obsesiv ”lucrat”, ce pare să domine expozițiile timpurilor prezente, este în măsură să ne facă să trecem cu același optimism peste perioada grea pe care o traversăm și noi, alături de întreaga umanitate.
Dintre fotografiile de ”Top 10” ale maestrului Francisc Nemeth, cu permisiunea autorului, vă prezentăm aici o parte din ultimele lucrări expuse la nivel internațional.
Felicitări și mulțumiri, pentru toate acestea, maestre Francisc Nemeth !
Fotografii: (c) Francisc Nemeth