O serie de drumuri județene hunedorene vor fi închise pe perioada iernii

Potrivit unei decizii luate în ședința din luna octombrie a Consiliului județean Hunedoara, mai multe drumuri județene au fost închise începând cu data de 15 noiembrie 2020 și este valabilă până la data de 31 martie 2020.

Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram spune că este vorba despre un număr de 27 de drumuri județene sau sectoare de drumuri județene, care se află în special în zone montane înalte, în zone cu trafic redus sau chiar drumuri care nu prezintă toate elementele de siguranță pentru a putea fi circulate în perioada de iarnă. Între aceste drumuri se află și DJ 709F, pe porțiunea cuprinsă între Hotel Rusu și Masivul Parâng. Recent modernizat, inclusiv prin turnarea de covor asfaltic pe toată lungimea sa, acest drum de mare importanță turistică nu va putea fi deschis circulației rutiere în acest sezon de iarnă, deoarece constructorul care lucrează încă în zonă la proiectul de modernizare al acestui sector de drum, mai are de montat o serie de elemente de siguranță și de susținere, fără de care circulația pe timp de iarnă este imposibilă. ”Drumul spre Parâng este încă în lucru și am văzut că mi se reproșează inclusiv faptul că, zilele trecute, a avut loc și un accident pe acest drum. Trebuie să reamintesc faptul că, potrivit deciziei luate încă din luna octombrie 2020 de către consilierii județeni, acest sector de drum este închis circulației publice din 15 noiembrie pentru că nu prezintă siguranță pentru participanții la trafic. Noi ai anunțat acest lucru, există și panouri informative în zonă, iar cei care utilizează acest drum o fac acum pe proprie răspundere. Eu mă bucur că am reușit să ne îndeplinim obiectivul de a asfalta integral acest drum, de la stația de îmbarcare a telescaunului vechi și până sus în munte, și încă de pe acum pot garanta faptul că, de anul viitor, pe acest drum județean se va circula corespunzător și sigur, tot timpul anului, adică și vara, și iarna”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.

Potrivit acestuia, în ceea ce privește decizia de închidere temporară a circulației rutiere pe unele sectoare de drumuri județene se impune din mai multe motive, de la faptul că, pe unele sectoare de drumuri județene, terasamentul este din pământ, cu șanțuri colmatate ori pentru că există riscul producerii unor avalanșe de zăpadă de pe versanții muntoși. Toate aceste drumuri vor fi semnalizate corespunzător, de la intrarea în zonele cu restricții.

Potrivit deciziei CJH, circulația pe timp de iarnă este închisă pe următoarele drumuri județene:
* DJ 660A: Câmpul lui Neag – Cabana Câmpul lui Neag – limită judeţ Gorj, pe sectorul cuprins între km 0+800 – km 6+750;
* DJ 664: limită judeţ Gorj – Vulcan, pe sectorul lim. jud.Gorj–Pas Vulcan, cuprins între km 35+000 -km 38+000;
* DJ 666: DN 66 (Merişor) – Vulcan, pe sectorul Merişor – Dealu Babii, cuprins între km 3+000 – km 6+000;
* DJ 667: Pui – Hobiţa – Baleia,pe sectorul Hobiţa – Cabana Baleia, cuprins între km 5+545 – km 21+600;
* DJ 667 A: DN 66 – Sălaşu de Sus – Cabana Pietrele, pe sectorul Cârnic – Cabana Pietrele, cuprins între km17+000-km 21+700;
* DJ 668A: Streisângiorgiu (DJ668) – Boşorod – Luncani – Alun – Târsa – Costeşti, pe sectorul Alun – Târsa, cuprins între km 19+250 -km 24+750;
* DJ 668 B: Turmaș – Mărtinești – Jeledinți – Măgura – DJ668, pe sectorul Măgura – DJ 668 cuprins între km 9+670 – km 12+650;
* DJ 668C: DN 66 (Bretea Strei) – Bretea Română – Chitid, pe sectorul Băţălar – Chitid, cuprins între km 10+900 la km 12+000;
* DJ 672C: limită judeţ Gorj – DN 66A, pe sectorul limită județ Gorj-Câmpul lui Neag, cuprins între km 40+776-km 47+300;L=6,524 km;
* DJ 680B: DN 68A – Lăpugiu de Sus– Răchiţaua, pe sectorul Lăpugiu de Sus – Răchiţaua, cuprins între km 7+450 – km 25+530;
* DJ 685: Cârneşti – Cabana Gura Zlata – Baraj Retezat – Cabana Rotunda, pe sectorul Baraj Retezat–Cabana Rotunda, cuprins între km 33+290 – km 48+700;
* DJ 687C: Haţeg – Ciula Mare – Răchitova, pe sectorul Răchitova –DJ 687G, cuprins între km 20+400 – km 28+762;
* DJ 687G: DN 68 – Densuş – Ştei –DJ 687D (Lunca Cernii de Jos), pe sectorul Ştei – DJ 687D, cuprins între km 14+650 – km 32+985;
* DJ 687J: Hunedoara – Cerbăl – Socet – Feregi, pe sectorul Socet -Feregi –DJ 688, cuprins între km 26+500 – km 44+600;
* DJ 687K: Bretea Streiului – Silvaşu de Jos – Silvaşu de Sus – Mănăstirea Prislop, pe sectorul Bretea Strei-Silvaşu de Jos, cuprins între km 0+000-km 5+000;
* DJ 687 N: Ghelari – Dealu Mic – DJ 687D pe sectorul Grânele – Dealu Mic km 2+700 – km 6+500;
* DJ 705D: Bozeş – Băcâia –lim. jud. Alba– lim. jud. Alba – Stănija – Buceş, pe sectorul Stănija – lim. jud. Alba, cuprins între km 33+100 – km 34+900;
* DJ 705F: DJ 705A (Căstău) – Cabana Prislop – lim. jud.Alba, pe sectorul Sibişel -Cabana Prislop, cuprins între km11+100-km 29+100;
* DJ 706B: Luncoiu de Jos – Stejărel – Sârbi, pe sectorul Stejărel –Luncşoara, cuprins între km 3+450 – km 7+420;
* DJ 706D: Săcărâmb – Roşia – Balşa, pe sectorul Săcărâmb – Balşa, cuprins între km 0+000 – km 17+500;
* DJ 707: limită judeţ Arad – Căzăneşti – Vaţa de Jos (DN 76), pe sectorul lim. jud Arad-Căzăneşti, cuprins între km 22+700-km 29+500;
* DJ 708D: Veţel – Muncelul Mic – Feregi – Vadu Dobrii – Lunca Cernii de Sus, pe sectorul Feregi-Lunca Cernii de Sus, cuprins între km 25+500-km 53+600;
* DJ 709F: Slătioara – Cabana Rusu – Masiv Parâng, pe sectorul Cabana Rusu – Masiv Parâng, cuprins între km 6+600-km12+600;
* DJ 742A: Buceş – După Piatră – lim. jud.Alba, pe sectorul Tarniţa – lim.jud.Alba, cuprins între km 13+600 – km 17+100;
* DJ 742B: Blăjeni – Criş – DJ 762, pe sectorul Blăjeni – Criş – DJ 762, cuprins între km 11+800 – km 23+550;
* DJ 761B: Bârsău – Nojag –Vărmaga –Banpotoc- DJ 107A, pe sectorul Vărmaga- Banpotoc, cuprins între km 6+140 – km 10+650;
* DJ 762: Baia de Criş – Bulzeştii de Sus – lim. jud. Alba, pe sectorul Bulzeştii de Sus – lim. jud. Alba, cuprins între km 22+200 – km 40+600.

În ceea ce privește celelalte artere din rețeaua de drumuri județene, Costel Avram dă asigurări că la nivelul administrației județene s-au luat deja măsurile necesare astfel încât acestea să fie întreținute corespunzător pe perioada iernii. De altfel, în aceste zile, președintele Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor urmează să semneze și dispoziția prin care este reactivat Dispeceratul de iarnă al CJH. ”Vom avea un dispecerat cu permanență 24 de ore din 24, la sediul CJH, cu telefon, e-mail și pagină de facebook pe care vom putea primi toate sesizările legate de activitatea operatorilor care au contractate servicii de deszăpezire și întreținere a drumurilor județene pe timp de iarnă”, a mai precizat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.