Noiembrie cu amintiri triste și noi provocări pentru colectivul INCD-INSEMEX Petroșani

În portofoliul activităților și responsabilităților pe care le are INCD-INSEMEX Petroșani se numără și una care, deși este extrem de importantă, colectivul apreciatului institut de cercetare-dezvoltare din Valea Jiului și-ar dori să nu trebuiască să o desfășoare. Este vorba despre acțiunile de cercetare care succed producerea de evenimente (accidente, incendii, explozii etc.) de cele mai multe ori soldate cu victime. Din păcate, an de an, cercetătorii INSEMEX Petroșani sunt solicitați să efectueze astfel de expertize și să elaboreze rapoarte amănunțite cu privire la cauzele care au condus la producerea lor. Spre exemplu, chiar în aceste zile, o echipă de cercetători ai INCD-INSEMEX, condusă chiar de către directorul general al Institutului, dr. ing. George Artur Găman s-a deplasat la Piatra Neamț, unde INSEMEX a fost solicitat să facă parte din echipa de specialiști care va analiza cauzele producerii nefericitului accident de la Secția ATI a Spitalului din localitate, unde 10 pacienți și-au pierdut viața în urma unui incendiu.

Prezența cercetătorilor INCD-INESEMEX Petroșani la fața locului este esențială, având în vedere faptul că potrivit responsabilităților pe care această instituție le are nu doare prin statutul propriu, ci și prin lege, se numără și elaborarea expertizelor tehnice ale accidentelor provocate de fenomene explozive și incendii. ”INCD INSEMEX este abilitat prin lege să efectueze activități de cercetare în baza cărora elaborează expertizele tehnice ale accidentelor provocate de fenomenele explozive/incendive, generate de gaze, vapori, cețuri și prafuri combustibile sau de către materiile explozive propriu-zise (cu caracter exploziv intrinsec), în vederea elucidării cauzelor care au condus la producerea evenimentelor respective și, ulterior, pentru fundamentarea științifică a unor soluții tehnice și reglementări specifice care să preîntâmpine apariția unor accidente similare. Acesta este motivul pentru care, de fiecare dată când apar astfel de tragedii, cum este acum cazul incendiului de la Piatra Neamț, dar și cum au fost cazurile de la Clubul Colectiv sau exploziile din subteranul exploatărilor miniere din Valea Jiului, echipele noastre de specialiști sunt solicitate pentru a face parte din corpul de anchetă al unor astfel de eveniment. Este, în opinia mea și a colegilor mei, cea mai dificilă dintre activitățile pe care le derulăm în cadrul instituției noastre, pentru că ea presupune, în mod firesc, acea încărcătură emoțională pe care o simțim cu toții când e vorba de acest gen de evenimente”, spune dr. ing. George Artur Găman, directorul general al INCD-INSEMEX Petroșani.

În mod evident, această încărcătură emoțională este și mai puternică atunci când evenimentele au loc în minele din Valea Jiului. Ultima mare tragedie de acest fel, care a avut loc în urmă cu 12 ani, tot în luna noiembrie, la Mina Petrila, a lăsat urme și mai adânci în memoria colectivului de la INSEMEX pentru că, dintre cei 13 oameni care și-au pierdut atunci viața în exploziile succesive din subteranul minei, 4 erau salvatori mineri, membri ai Asociației Salvatorilor Mineri din România, asociație condusă de același dr.ing. George Artur Găman, oameni apropiați colectivului de cercetători de la Petroșani. De altfel, în memoria acestei tragedii dar și a altor evenimente similare din istoria mineritului de pe Valea Jiului, Asociația Salvatorilor Mineri din România a asumat, prin vocea președintelui său, un proiect prin care a fost realizat și un monument al salvatorului miner, singurul de acest fel din România, amplasat chiar în curtea fostei Mine Petrila, monument care a fost dezvelit în urmă cu 2 ani. Realizat de artistul Darius Hulea, ”Monumentul Salvatorului” realizat din fier forjat și înfățișând un salvator minier, a fost denumit de autor ””S.O.S. – Save our Sîrbu”, în semn de omagiu adus în același timp autorului celor mai frumoase povestiri despre mineri, scriitorul a cărui operă și personalitate i-au inspirat pe ce care au făcut posibilă transformarea Exploatării Miniere Petrila în Exploatarea Culturală Petrila.

Și în acest an, în 15 noiembrie, într-o atmosferă parcă și mai tristă, dublată de pandemia de coronavirus și triplată de vestea tragediei de la Piatra Neamț, o delegație a INCD-INSEMEX Petroșani, în frunte cu dr.ing. Daniel Pupăzan – director tehnic, a depus o coroană de flori la Monumentul Salvatorului Român, în semn de omagiu pentru salvatorii și minerii care și-au pierdut viața în exploziile din subteran, de la Mina Petrila și din toată Valea Jiului, în cei peste 150 de ani de istorie a mineritului carbonifer din țara noastră. ”Este o datorie de onoare, pe care cu sufletul îndoit de durere, dar cu gândul la colegii și ortacii noștri, o aducem și o vom aduce cu respect și demnitate, tuturor celor care s-au jertfit în adâncurile minelor din Valea Jiului, rugându-ne ca bunul Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească”, spune dr.ing. George Artur Găman.

Dincolo însă de toate aceste acțiuni, cercetătorii de la INCD-INSEMEX știu că una din misiunile lor cele mai importante constă în a învăța, de fiecare dată, din tristele experiențe ale tuturor tragediilor care au la bază incendii și inundații, acele lucruri prin care să poată elabora studii și dispune reguli și măsuri prin care paza bună să treacă primejdia rea. Pentru a putea răspunde competent solicitărilor de această natură, institutul realizează în prezent, în mod constant, lucrări tehnico-științifice, bazate pe cercetări de laborator, modelări, simulări computerizate, teste de laborator complexe și analize fizico-chimice, institutul având pentru toate acestea o bază materială adecvată și un personal specializat de înaltă calificare, toate aceste resurse fiind considerate drept printre cele mai bune din România și chiar din Europa.