PSD Hunedoara deschide lista candidaților pentru Camera Deputaților cu un parlamentar tânăr, cu o bogată activitate politică dedicată hunedorenilor și românilor de pretutindeni: NATALIA ELENA INTOTERO

Deși este un om care face parte din tânăra generație de oameni politici ai social-democraților din România, NATALIA ELENA INTOTERO, hunedoreanca cu care deschide PSD lista candidaților din județul Hunedoara pentru Camera Deputaților, este un om cu o carieră profesională bine conturată și cu veleități politice deja demonstrate până la cel mai înalt nivel.

Născută la Brad, Natalia Intotero (Moldovan, după numele de dinainte de căsătorie) este de profesie dascăl, activitatea sa profesională derulându-se în acest domeniu ani buni înainte de anul 2010. ”Am activat mulți ani în educație, fiind institutor și profesor la unitățile de învățământ din orașul meu natal, perioadă în care am contribuit la formarea tinerelor generații de brădeni. Ulterior, am fost membru activ al societății civile și m-am implicat în diverse proiecte de anvergura regională și națională. Având această experiență, cu o dorință puternică de a ajuta oamenii, am decis să urmez o carieră politică. Atunci, ca și acum, compasul meu politic are la bază principiile social democrate, bunăstarea cetățenilor României fiind mai presus de toate”, spune Natalia Intotero.

Cu aceste convingeri, dar și cu dorința firească de a-și ajuta semenii, a început, din 2004, ascensiunea politică a Nataliei Intotero. Mai întâi a fost aleasă ca și consilier local al PSD la Brad, iar în 2008 și-a câștigat prin votul hunedorenilor, un loc în componența Consiliului județean. Următoarele două legislaturi, 2012-2016, respectiv 2016-2020 a reprezentat județul Hunedoara în Parlament, în calitate de deputat social-democrat. Activitatea sa parlamentară, dar și rezultatele în plan politic ale organizației politice din care face parte i-au adus acesteia și o seamă de responsabilități guvernamentale. ”În primul mandat am fost responsabilizată pe relațiile interinstituționale, iar în cel de-al doilea am sprijinit activitatea românilor din afara granițelor țării, fiind la conducerea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Între februarie 2018 – aprilie 2019, respectiv iunie – noiembrie 2019, în două mandate, am avut onoarea să fiu din nou aproape de români, din postura de ministru pentru românii de pretutindeni. Trebuie să purtăm cu toții România în suflet. Eu am fost crescută în spiritul valorilor creștin-ortodoxe și tradițiilor românești, al toleranței și respectului pentru concetățeni. Experiențele de secretar de stat și ministru m-au ajutat să înțeleg mai bine un adevăr simplu: România există în fiecare dintre noi. Fiecare întâlnire cu un român de pretutindeni este emoționantă pentru mine pentru că şi eu, la rândul meu, am avut şi am o parte din familie stabilită peste hotare. Este absolut impresionant cum oamenii îşi păstrează tradiția, cultura şi identitatea, simt şi trăiesc româneşte, deşi sunt la mii de kilometrii depărtare de casă. Acesta este poporul român, aceasta este România!”, spune Natalia Intotero despre experiența sa în viața politică.

Nu doar aceste lucruri sunt menite să dea certitudine faptului că încrederea de care se bucură Natalia Intotero în rândul colegilor din PSD Hunedoara este una care poate fi ”transferată” în mod firesc și alegătorilor chemați la urne pe 6 decembrie pentru a-i alege pe viitorii membrii ai Parlamentului. Pentru că, deși a avut responsabilități guvernamentale și misiunea de a se ocupa de problemele românilor de pretutindeni, Natalia Intotero nu și-a neglijat nici o clipă îndatoririle politice și parlamentare și, în continuare, ca deputat, a căutat să fie de folos hunedorenilor care au trimis-o în Parlament. În dreptul activității sale parlamentare din cele două mandate de deputat, Natalia Intotero a fost semnatar al unui număr de 83 de inițiative legislative (dintre care 43 au devenit legi), a avut 48 de luări de cuvânt în plen, a transmis 61 de declarații politice și a depus la Camera Deputaților 55 de interpelări adresate membrilor Guvernului, majoritatea vizând probleme semnalate de oamenii din județul Hunedoara.

Cu tot acest bagaj de experiență politică și activitate depusă în primul rând în slujba hunedorenilor dar, prin prisma demnităților de stat cu care a fost responsabilizată, în slujba românilor de pretutindeni, Natalia Elena Intotero și-a susținut deja și a trecut cu brio examenul maturității sale politice depline. Cu toate acestea, chiar și în condițiile în care a intrat în competiția electorală pentru un nou mandat de deputat cu atuul câștigătorului, Natalia Elena Intotero rămâne un politician modest și muncitor, așa cum se dovedesc de altfel toți colegii săi cărora puternica Organizație județeană a PSD Hunedoara le-a acordat încrederea de a-i nominaliza pe listele pentru alegerile parlamentare din acest an. Iar acolo unde unde munca și experiența fac casă bună cu modestia și respectul față de alegători, rezultatele sunt întotdeauna dublate de succes. Un succes care vine însă cu o mare responsabilitate, așa cum Natalia Intotero nu se sfiește să o recunoască. ”Cu siguranță, ne aflăm într-una dintre cele mai grele perioade pe care le-am trăit vreodată. Mai mult decât oricând, oamenii și-au pierdut speranța, încrederea, iar frica a pus stăpânire pe viețile noastre. Este foarte important să fim responsabili și cu siguranță suntem în fața unei provocări care spune mult despre noi, ca oameni. Am convingerea că în astfel de momente trebuie să ne întoarcem la adevăratele valori, singurele care contează – credința, omenia, solidaritatea. Vin în fața voastră cu aceste valori în suflet și în minte. Alături de colegii mei, știm ce avem de făcut, așa cum și în mandatele precedente am fost alături de hunedoreni și de români. Am încredere că vom trece cu bine peste această perioadă complicată, cu grijă și credință în bunul Dumnezeu”, spune Natalia Intotero.

Comandat de PSD – Partidul Social Democrat Organizația județeană Hunedoara – CUI mandatar 11200020 – Executat de Exclusiv Media Group SRL