Cinci apartamente din Colonia Petroșaniului au fost afectate de un incendiu

Un incendiu puternic la un imobil din cartierul Colonie al municipiului Petroşani a fost semnalat în cursul dimineții de 3 decembrie 2020. Multiple echipaje de pompieri au ajuns pe strada Matei Basarab, imediat după obsevarea şi anunţarea incendiului la 112.
Pompierii au găsit incendiul extins pe aproximativ 100 de metri patraţi din acoperişul unui imobil în care se aflau 5 apartamente. Echipajele, alcătuite din 17 pompieri cu 5 maşini de intervenţie, au reuşit îngrădirea şi limitarea arderii la o parte din acoperiş şi stoparea propagării incendiului la întregul imobil sau la cele din vecinătate.
Incendiul a afectat grav acoperişul şi podul clădirii şi a deteriorat instalaţia electrică şi plafonul celor 5 apartamente.
Potrivit primelor estimări ale reprezentanților ISU, cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit produs la un cablu electric cu defecţiuni sau neizolat corespunzător.
Pompierii vă reamintesc să acordaţi o atenţie sporită instalaţiei electrice din locuinţă. Evitaţi improvizaţiile sau suprasolicitarea cu consumatori a reţelei electrice. Nu lăsaţi nesupravegheate în funcţiune radiatoare sau reşouri electrice.